Liliacul (în germană Die Fledermaus ) este o operetă în trei acte de Johann Strauss-fiul.
Libretul: Karl Haffner și Richard Genée, după nuvela "Le Reveillon" de Henri Melhac și Ludovic Halévy.
Premiera a avut loc la Viena, la „Theater an der Wien“, pe data de 5 aprilie 1874.
În România, prima reprezentație a „Liliacului" a avut loc la 20 martie 1891, la Teatrul Național din București, sub conducerea artistică a lui George Stephănescu. De atunci a fost reprezentată de principalele companii de operă și operetă din România. Noua montare a „Liliacului" la Opera Română din București a avut loc la 11 martie 1968.
Acțiunea se petrece în ultima zi a anului 1870 și în noaptea de revelion 1870-1871, în castelul austriac Weinberg.
ACTUL I
În casa familiei Eisenstein se întâlnesc câteva din personajele
principale. Dr. Falke, prietenul domnului Gabriel Eisenstein, pune la
cale o farsă, pentru a se răzbuna pe Gabriel, pentru o poveste mai
veche, când acesta, după un bal mascat, l-a lăsat pe Falke beat într-o
grădină publică, îmbrăcat în costum de liliac, spre batjocura mulțimii,
motiv pentru care lui Falke i-a rămas porecla de "Dr. Liliac". Ca
urmare, face să parvină câte o invitație la balul Prințului Orlofsky,
lui Gabriel, soției acestuia, Rosalinda și Adelei, nostima subretă a
familiei, din partea surorii sale, balerina Ida. Dar, începând cu
noaptea Anului Nou, Gabriel are de ispășit o pedeapsă de pe urma unui
proces de ultragiu, pierdut de bâlbâitul avocat Blind. Falke îl convinge
însă să se îmbrace elegant, pentru întâlnirea cu "șoriceii" (cum numea
Gabriel, cândva, balerinele), de la pușcărie, de fapt de la balul
prințului. Adela, la rându-i, după câteva minciuni, nu tocmai bine
ticluite, reușește să plece la bal, mai ales că, Rosalinda trebuia să
rămână singură, pentru a face față insistențelor lui Alfred, un prieten
mai vechi. După plecarea zgomotoasă a lui Gabriel, cu toate încercările
Rosalindei de a nu-l primi, Alfred pătrunde în salon și se instalează ca
stăpân al casei. Când vine Frank, directorul închisorii, să-l ia pe
Gabriel pentru ispășirea pedepsei, confuzia este creată: Alfred trece
drept Gabriel și este de acord, pentru a salva reputația Rosalindei, să
meargă la pușcărie. Rosalinda, la rându-i, găsește invitația la balul
lui Orlofsky, lăsată de Dr. Falke. Hotărârea este luată: va merge la
bal, cum i se sugerează în scrisoare, pentru a vedea unde-și petrece
Gabriel prima noapte de arest.
ACTUL II
La balul Prințului Orlofsky, în noaptea de revelion, încep să apară
personajele din farsa organizată de Falke, care-l asigură pe prinț că se
va distra copios. Adela, îmbrăcată cu rochia stăpânei, află de la sora
ei Ida că nu aceasta a invitat-o la bal. Eisenstein, prezentat ca
Marchiz de Renard, trebuie să facă față numeroaselor pahare oferite de
prinț. O recunoaște pe Adela, dar Falke încearcă să-l convingă că
aceasta este domnișoara Olga. Frank, directorul închisorii, este
prezentat drept contele Chagrin. La petrecere apare și Rosalinda,
mascată în prințesă maghiară. Eisenstein încearcă asupra ei efectul
"ceasornicului", cu care a cucerit atâtea femei. Rosalinda îi reține
ceasul, din dorința de a avea argumente împotriva lui Gabriel, pe care
l-a recunoscut. În zori, directorul închisorii, Frank dar și Gabriel, își reamintesc că trebuie să se prezinte, fiecare pentru alt motiv, la pușcărie.
ACTUL III
Ultimul act se petrece la pușcărie, unde facem cunoștință cu un
personaj plin de culoare, Frosch, gardianul-șef, care repetă în
replicile sale "Veselă pușcărie, domnule !". Alfred este amuzat de
postura sa de arestat. La închisoare sosesc, pe rând, Frank, directorul,
apoi Adela și Ida, care-i mărturisesc adevărul că Adela nu este
artistă, dar e plină de talent. Apare și Eisenstein, despre care Frank
află că nu este Marchizul de Renard. Surprizele continuă: Gabriel, la
rându-i află cine a fost arestat în locul său și îl întâlnește pe
avocatul Blind, chemat de Alfred. Dorește să se răzbune pentru
infidelitatea Rosalindei, dându-se drept Blind. Însă mare îi este
surpriza când prințesa maghiară, pe care a curtat-o toată noaptea, la
balul Prințului Orlofsky își dă masca jos: este soția sa. Dar totul e
bine când se termină cu bine: cei doi soți se împacă, iar prințul
Orlofsky îi promite Adelei că va ajunge artistă. "Vesela pușcărie", în
care se bea șampanie și toata lumea cântă !
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu