Cel mai vechi act care se pastreaza si
care atesta modul de organizare al politiei in Brasov este
“Constitutia Brasovului”, care dateaza din anul 1782. In acest
document sunt cuprinse o serie de reglementari cu privire la
atributiile politiei, precum si alte documente inedite intre care si
juramantul sefului politiei si juramantul comisarului targului. Aceste
documente au fost redactate in latina, germana sau maghiara.
Organizarea politie la
Brasov continua in secolul urmator. Din “Actele Magistratului”,
incepand cu anul 1806, reiese ca in documente sunt consemnate
instructiuni pentru politie si alte mentiuni despre aceasta din 1807,
1808, 1810, 1828 si 1829. In anul 1830 a fost elaborat un proiect de
organizare a politiei orasului Brasov. Anul urmator, unul din senatori
cerea ca acest proiect sa fie inaintat guvernului Transilvaniei.
In Transilvania, politia
oraseneasca a luat fiinta ca institutie aparte dupa revolutia din
1848 – 1849, odata cu instaurarea absolutismului, in baza publicatiei
guvernatorului civil si militar din 15 noiembrie 1849. Competenta
organelor politienesti a fost stabilita in anul 1851 de ministerul de
interne cezaro – craiesc. Un an mai tarziu directia politiei este
separata de Ministerul de Interne, infiintandu-se in acelasi an, o
autoritate politieneasca suprema sub conducerea inspectorului suprem
de Politia Militara.
In perioada dualismului
austro – ungar, organele de politie au functionat in continuare numai
in orase si au fost subordonate autoritatii orasenesti in care
functionau. Potrivit articolului nr. 1 din regulamentul de functionare
a orasului liber regesc Brasov din 1895, in cadrul structurii
organizatorice, era mentionata capitania orasului, subordonata
primariei.
Atributiile capitaniei
orasului erau de a veghea la pastrarea ordinii publice, respectarea
curateniei orasului, securizarea constructiilor, paza campului si a
padurii. Dupa faurirea statului national unitar roman, Consiliul
Dirident decreteaza la 12 martie 1919 trecerea la stat a tuturor
serviciilor politienesti ale oraselor Transilvaniei, iar printr-o
ordonanta emisa la 22 aprilie, acelasi an, stabileste modul de
organizare si atributiile politiei de stat.
In anul 1920 se
infiinteaza Prefectura Politiei Brasov ca organ de politie generala a
statului si functioneaza sub aceasta denumire pana in anul 1929 cand
apare Legea pentru organizarea politie generale a statului si se
infiinteaza Prefectura Politiei Municipiului Bucuresti,
inspectoratele de politie regionale, chesturile de politie in
municipii si orase asimilate, politiile din orasele resedinta de judet
si comisariatele sau detasamentele de politie. Atributiile politiei
generale a statului, conform legii erau urmatoarele:
- ca
politie administrativa apara libertatea, proprietatea si siguranta
claselor dominate, prevenea infractiunile la legi, regulamente si
ordonante prin legi, regulamente si ordonante administrative, executa
masurile de politie si orice indatoriri ce-I erau impuse prin legi,
regulamente si ordonante si veghea la mentinerea ordinii publice;
- ca
politie judiciara constata si urmarea, conformandu-se regulilor de
procedura penala si dispozitiilor din prezenta lege, orice infractiune
si trimitea pe faptuitori inaintea justitiei, iar in ceea ce
privestecontraventiile, incasa amenzi, in conditiile legii si
totodataexecuta masurile ordonate de justitie, potrivit legilor, fie
contra persoanelor, fie contra bunurilor;
- ca
politie de siguranta sau informativa culegea si aducea la cunostinta
autoritatii, informatii referitoare la fapte sau stari de fapt
contrare ordinii publice si sigurantei statului.
Ca urmare, Prefectura
Politiei Brasov isi schimba denumirea in Chestura Politie Brasov care
avea urmatoarea organizare: seful politie si sigurantei. Statul major
condus de seful politiei si un secretar de politie avand in subordine
trei servicii interioare:
1. Serviciul administrativ
2. Servicul judiciar
3. Serviciul sigurantei
Ca servicii exterioare functionau un numar de sapte comisariate.
In urma dictatului de la
Viena, in toamna anului 1940 se infiinteaza, in cadrul chesturii,
detasamantul politiei de frontiera. Personalul politienesc era format
din trei categorii si anume: personalul politienesc propriu-zis,
compus din ofiteri si agenti de diferite grade si clase, personalul
tehnic si de specialitate. Paza de zi si de noapte in municipiu era
asigurata de gardieni publici.
Prin legea din 1938,
politia urbana a trecut in subordinea legiunii de jandarmi din judete.
Legea va fi abrogata la 01.03.1939, astfel ca la aceasta data se
revine la vechea organizare care, in esenta, se mentine pana la
desfiintarea politiei in anul 1948. Prin decretul Nr. 25 al
Prezidiului Marii Adunari Nationale din 23.01.1949 a fost creata
Militia.
Odata cu infaptuirea
Revolutiei din decembrie 1989, printre prioritatie stabilite de noua
conducere a statului roman s-a inscris si reorganizarea pe principii
noi a activitatii Ministerului de Interne. In acest sens, prin Legea
nr. 40/1990 se consacra organizarea si functionarea acestui minister
ca institutie fundamentala a statului de drept, politia isi recapata
locul si rolul ce I se cuvin alaturi de Jandarmerie, Pompieri,
Graniceri si Arhivele Nationale.
Noua Constitutie a
Romaniei din anul 1992 instituie Statul de drept, iar noile institutii
ale statului, printre care si politia isi reintra in atributiunile
firesti. In acelasi timp, prin Legea nr. 26 din 12.05.1994 ce se
refera la organizarea si functionarea politiei romane, I se stabilesc
acestei institutii in mod concret modul de organizare in cadrul
Inspectoratului de Politie al Judetului Brasov, inspectorat ce este
organizat pe brigazi, servicii si birouri operative, unitati si
subunitati municipale, orasenesti si comunale.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu