Din 9 iulie incepe Festivalului de bătut toaca la Victoria

Cintecul care zideste-2011
Aproximativ 100 de copii din ţară şi străinătate vor participa, în perioada 9 – 11 iulie, la Festivalul Internaţional de Bătut Toaca „Cântecul care zideşte”, ediţia a VIII-a, care va avea loc la Victoria, scrie bzb.ro.  
Iniţiatorul evenimentului este părintele paroh Octavian Smădu, susţinut de ÎPS Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului. Competiţia propriu-zisă se va desfăşura în ziua de marţi, după o minunată paradă a costumelor, ce va avea loc de dimineaţă, din centrul localităţii până la Biserică. 
De asemenea, pe parcursul festivalului cei prezenţi vor putea vizita o frumoasă expoziţie de icoane pe sticlă, găzduită în curtea Bisericii. 
Victoria organizează Festivalul „Cântecul care zideşte“ încă din 1995, la început doar pe plan local. Din 2001, festivalul a devenit unul naţional, iar din 2005 a căpătat un caracter internaţional, astfel că din 2007 festivalul a ajuns marcă înregistrată.
 La acest fetival se vor întrece în realizarea artistică a cântecului de toacă, fete şi băieţi cu vârsta între 3 - 15 ani, îmbrăcaţi în costume populare specifice zonei şi ţării din care provin.
 Festivalul se desfăşoară spre a amplifica sensibilitatea sufletească a copiilor în spiritul credinţei ortodoxe şi a-i face să înteleagă că toaca este o rugăciune adusă lui Dumnezeu, marcând trecerea de la timpul cotidian la timpul liturgic.
 

Pe blog există câte un material separat despre despre Dracula Film Festival aduce peste 30 de lung metraje și despre Expozitia Ion Tuculescu.

Comentarii