Vederi cu urșii de la „Libearty“, la oficiile poștale | Un blog cu și despre...Brașov!

04.02.2013

Vederi cu urșii de la „Libearty“, la oficiile poștale

Libearty-Zarnesti
Asociaţia Milioane de Prieteni din Braşov împreună cu Direcţia Regională de Poştă Braşov a lansat la 1 februarie proiectul „O carte poştală-un bilet spre libertate“.
Proiectul îşi propune strângerea de fonduri pentru finanţarea acţiunilor legate de eliberarea urşilor captivi din diverse zone din ţară şi transportul lor în Rezervaţia „Libearty“ din Zărneşti.
În cadrul acestui proiect Asociaţia Milioane de Prieteni a creat cinci modele de cărţi poştale cu imagini din Rezervaţia „Libearty“ şi cu urşii din sanctuar.
„Aceste cărţi poştale se găsesc, începând de la 1 februarie, la toate oficiile poştale şi chioşcurile care aparţin Poştei Române din toată ţara. Costul unei cărţi poştale este de 2 lei, iar 66% din fondurile încasate din vânzarea cărţilor poştale vor intra în contul Asociaţiei «Milioane de Prieteni». În diverse zone din ţară mai sunt în captivitate 20 de urşi care trebuie salvaţi şi duşi în Rezervaţia «Liberty»“, a declarat Cristina Lapis, preşedinta Asociaţiei Milioane de Prieteni din Braşov, citata de agerpres.ro.
Cristina Lapis face un apel şi către firmele din Braşov şi din ţară să redirecţioneze 2% din impozit către Asociaţia Milioane de Prieteni în vederea construirii unui azil pentru câinii abandonaţi pe stradă pentru că cel din zona Triaj din Braşov a devenit neîncăpător. De asemenea, fondurile necesare pentru întreţinerea animalelor atât din Rezervaţia de la Zărneşti, cât şi din azilul pentru câini sunt din ce în ce mai puţine.
În Rezervaţia Liberty din Zărneşti trăiesc în prezent 70 de urşi care zilnic au nevoie de peste o tonă de mâncare care costă 750 de euro.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

FACEBOOK