Marele Maestru al Ordinului Cavalerilor Teutoni din Viena, dr. Bruno
Platter, împreună cu 35 de cavaleri laici, au vizitat în acest week-end
comuna Marienburg/Feldioara şi, cu toate că doreau să viziteze
localitatea ca simpli turiști, delegația austriacă a fost întâmpinată de
către mine şi de către dl. primar Sorin Taus. Împreună, i-am însoţit pe
stimaţii nosţri oaspeţi la Cetatea din Feldioara și la Biserica
Germana, aceştia fiind foarte surprinși că am aflat de vizita lor, dar
și impresionați de faptul că au primit diverse pliante si harti
informative legate de Feldioara și Țara Bârsei.
Am avut deosebita plăcere pe această cale, să discut cu Marele
Maestru al Ordinului Cavalerilor Teutoni, despre viitoare colaborări
posibile care să facă din Feldioara o atracție turistică, mai ales că se
poate spune că, după mai bine de 800 de ani, la Feldioara s-au întors
Cavalerii Teutoni. Oaspeții au fost de asemenea foarte bucuroși când au
aflat că Cetatea ridicată de strămoșii lor va fi refăcută, lucrările
fiind începute de curând.
Cavalerii Teutoni se întorc la Feldioara
Din grupul cavalerilor laici care l-au însoțit pe Marele Maestru în
vizita sa au făcut parte fostul președinte al Academiei austriece, dar
și foști și actuali rectori ai unor universități austriece de prestigiu.
Un apropiat a Marelui Maestru este rectorul Universitatii din Linz,
oraș înfrățit cu Brașovul, astfel că am discutat şi despre o strângere a
relațiilor dintre Universitatea din Linz și Universitatea Transilvania,
dar și despre alte proiecte ce ar putea fi puse în practică cu ajutorul
părții austriece.
Marele Maestru al Ordinului Cavalerilor Teutoni mi-a declarat că
pentru Ordinul pe care îl conduce, Feldioara este o localitate foarte
importantă chiar daca Cavalerii Teutoni au fost doar 14 Ani prezenti in
Tara Barsei, pentru că aceasta a fost prima în care s-au oprit în Europa
acum peste 800 de ani, venind din Țara Sfântă, ei fiind la originea
civilizației săsești care s-a dezvoltat ulterior în regiunea noastra.
Mai mult decât atâ, Dr. Platter mi-a spus că în muzeul lor de la Viena
există documente originale din acea perioadă, dar și alte mărturii a
prezenței lor la Marienburg/Feldioara.
Am discutat prin urmare și despre posibilitatea organizării la
Feldioara a unui muzeu al teutonilor, unde să fie expuse toate aceste
mărturii ale începuturilor acestei localități, muzeu care ar putea fi
deschis odată cu reinaugurarea Cetății.
Ca şi concluzie, doresc să îmi exprim intenţia de a discuta cu
conducerea Ordinului posibilitatea ca, anul viitor, pe 9 mai, când la
Brașov va fi organizat evenimentul „Caffe d’Europe“ al Institutului
Regiunilor Europene, eveniment la care vor participa foarte multe
personalități europene, să fie organizată și o expoziție a începuturilor
cavalerilor teutoni în Țara Bârsei.
Cristian Macedonschi
Consilier Local a FDGR la Brasov
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu