Turnirul Cetatilor | Un blog cu și despre...Brașov!

06.08.2011

Turnirul Cetatilor

Turnirul Cetatilor

În acest sfârşit de săptămână va avea loc, în Cetatea Braşovului, cea de a doua ediţie a Turnirului Cetăţilor. Evenimentul este organizat de Asociaţia de Promovare şi Dezvoltare a Turismului (APDT) Braşov, Clubul Economic German şi Asociaţia Cavalerii Cetăţilor Ţării Bârsei. „Turnirul Cetăţilor face parte dintr-un program amplu de promovare a Braşovului început acum doi ani. Încercăm cu fiecare ediţie să îl facem cât mai bine, iar ţelul final este să creştem atractivitatea Braşovului prin evenimente care să facă turistul să se reîntoarcă aici”, susţine Werner Brown, preşedintele Clubului Economic German.

Microbuze către Cetate

Evenimentul va începe vineri după-amiaza, la orele 17.00. Pentru ca accesul spectatorilor să fie cât mai facil, organizatorii vor pune la dispoziţie microbuze care îi vor duce sus, pe Cetate. Microbuzele vor pleca din faţa Hotelului Aro Palace în ritm continuu. Prima cursă va pleca vineri, la orele 16.00.
Pentru ediţia din acest an a Turnirului Cetăţilor, Christian Macedonschi, preşedintele APDT Braşov, spune că s-a încheiat un parteneriat cu Agenţia Naţională a Agenţiilor de Turism, fiind creată chiar o întrecere pentru agenţii. „Care agenţie va vinde cele mai multe sejururi pentru acest week-end cu itinerariu acest Turnir al Cetăţilor va câştiga un sejur la Octoberfest-ul care are loc la Munchen, în această toamnă. Scopul nostru este să ocupăm, în acest sfârşit de săptămână, toate locuri de cazare. La fel şi în perioadele în care vom organiza alte evenimente”, a adăugat Christian Macedonschi.

Grădiniţă medievală

Un element de atracţie al acestei ediţii a Turnirului Cetăţilor este dat de amenajarea unei grădiniţe pentru copiii spectatorilor. Organizatorii spun că va fi creat un spaţiu special pentru copii, astfel că părinţii se vor putea bucura de programul oferit, iar cei mici vor fi sub atenţia supraveghere a unor persoane calificate. Copiii vor participa la ateliere de pictură, de luptă cu spade din lemn, fără muchii tăioase, fără aşchii, astfel că nu va exista pericolul producerii vreunor accidente. Cei mici vor avea la dispoziţie şi haine medievale, rochiţe pentru fetiţe şi tunici de cavaleri pentru băieţi.



Buna Ziua Brasov
Autor: Cristina BĂILĂ Data: 04 aug 2011

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

FACEBOOK