Brașovul are, spun localnicii, cel puțin două legende legate de apă — una ascunsă în stânca muntelui care străjuiește orașul, cealaltă îngropată sub asfaltul unei străzi din centru. Amestecate uneori în aceeași poveste, ele spun de fapt două întâmplări complet diferite, la fel de tulburătoare.
Prima este legenda lacului uriaș din inima Tâmpei: o moștenire, se spune, a unei mări străvechi care ar fi acoperit odată toată regiunea. Sub munte ar exista un lac imens, ale cărui tuneluri de acces ar fi fost sigilate cu mult timp în urmă, iar apă, sărată sau dulce (nimeni nu știe sigur), ar sta și azi ascunsă acolo, laolaltă cu comori niciodată găsite. Localnicii care cred în poveste au fost alarmați de fiecare dată când s-a discutat despre săparea de noi tuneluri prin munte, de teamă că lucrările ar putea sparge presupusul lac și ar inunda orașul întreg. Explorările serioase, însă, nu au găsit nimic care să confirme legenda: în 1937, arheologul Alfred Prox a cercetat vechea sursă de apă a cetății și a găsit-o săpată în stâncă la doar câțiva metri adâncime, iar în 1979, când s-au excavat peste 100.000 de metri cubi de piatră pentru construirea cartierului Răcădău, nu s-a găsit nicio picătură de apă ascunsă.
A doua poveste e mult mai întunecată și, din păcate, reală în fondul ei istoric: lacul vrăjitoarelor. Se spune că, acolo unde se află azi strada Republicii, exista odinioară un lac folosit pentru un scop îngrozitor. Femeile suspectate de vrăjitorie erau legate cu greutăți de picioare și aruncate în apă în fața a mii de spectatori — o formă de execuție publică menită să descurajeze orice bănuială de practici oculte în rândul comunității săsești a secolului al XVI-lea. Nu era vorba de un test din care puteau scăpa cu viață, ci de o condamnare aproape sigură: greutățile de la picioare nu lăsau nicio șansă.
Astăzi, ambele legende trăiesc doar în poveștile spuse turiștilor pe cărările Tâmpei sau pe terasele din Piața Sfatului. Lacul din munte rămâne o curiozitate geologică nedovedită, aproape de folclor, în timp ce lacul vrăjitoarelor amintește de o realitate mult mai sumbră a Evului Mediu săsesc — frică, superstitie și cruzime deghizate în justiție. Două fețe ale aceleiași obsesii medievale pentru apă ca poartă către necunoscut, ascunse azi sub trotuarele și stâncile unui oraș care a învățat să le poarte ca pe niște cicatrici de poveste.
Comentarii
Trimiteți un comentariu