În ciuda faptului că este cunoscut drept orașul de la poalele muntelui Tâmpa, cu arhitectura și influențele săsești sau drept orașul gazdă al legendei lui Dracula, este totodata și genul de oraș care se poate reduce la plăcerea plimbărilor simple pe stradă, localuri primitoare, covrigi brașoveni adevărați, cultura si natura împrietenindu-se, aici, în inima țării.
Așa că iată câteva ponturi care te vor ajuta să eficientizezi timpul petrecut în Brașov, așa încat să fii sigur că guști câte puțin din toate.
Centrul vechi
Centrul orașului Brașov nu este unul mare, dar cu siguranță este de neratat. Oferă diversitate, de la clădirea Modarom, pe care se pot vedea gloanțele de la revoluția din ’89 și cotinuând pe strada Republicii până spre Poarta Schei, este plin de clădiri care merită să arunci o privire. Aici se găsesc și cele mai importante monumente istorice, Piața Sfatului, cele mai drăguțe cafenele, restaurante, terase sau magazine pentru cazul in care pe lista ai trecut și shopping-ul.
Biserica Neagră
Biserica Neagră este chiar lângă Piața Sfatului și sigur știi de ce se numește așa, nu? Denumirea o poartă datorită unui incediu care a avut loc și a distrus atunci parțial monumentul. Dar de notat este și că este cea mai mare biserică în stil gotic din România. Ai să vezi că interiorul ei este bine prezervat, găzduieste una din cele mai mari orgi din Europa de Est și a fost construită de către comunitatea germană de aici.
Strada Sforii
Este printre subiectele favorite ale fotografilor, locul de întalnire al îndrăgostiților și una din cele mai înguste străduțe ale Europei. Nu poți să treci prin Brașov și să omiți Strada Sforii. Gândește-te că poți sa întinzi brațele și să atingi marginile acesteia sau poți să te fotografiezi pe micul culoar, fără să pierzi totuși din câmpul tău vizual muntele Tâmpa. Este foarte aproape și de piața Șchei, așa că în timp ce alegi să te pierzi pe străduțe, ca un turist adevărat, cere localnicilor sa te direcționeze către acest obiectiv de neratat al Brașovului.
Emblema Brașovului – muntele Tâmpa
Dacă ajungi în Brașov și urci pe Tâmpa, o să poți să spui că ai fost o dată în viață în Carpații Orientali. Da, muntele Tâmpa face parte din masivul Postăvaru și este înconjurat aproape în totalitate de…orașul Brașov! Dacă ai fost la restaurant Sergiana și ai mancat bine și tradițional, o plimbare pe traseul marcat, până sus în vârf ți-ar prinde numai bine. Dacă însă nu vrei să arzi prea multe calorii, există varianta in care poți urca cu telecabina. E rapida și …tot acolo ajungi. De la cei 960 de m altitudine, sigur o să îți faci o idee despre zidurile cetății Brașovului și împrejurimi și, oricum, priveliștea îți taie respirația.
Și drumul de sub Tâmpa este unul drăguț, pe marginea zidului cetății, aer curat și bănci din loc in loc ca să te poți opri să admiri împrejurimile.
Prima școală românească
A fost odată ca niciodată prima școală românească. Da, la Brașov. Veche de prin secolul XI. A fost mai întâi biserică, și apoi a devenit școală. Oricum, scopul ei era acela de a te face om. Ce să mai, dacă ești prin preajmă, prin Șcheii Brașovului, intră la complexul muzeal și o să afli că mall-ul cel mai mare al acestui oraș nu se numește degeaba Coresi. Aici, toate se leagă și curiozitatea ta nu trebuie lăsată nesatifsacută.
Paradisul acvatic
Dacă treci prin Brașov și ești chiar pe modul relaxare și răsfăț, găsești aici un complex care se numește Paradisul Acvatic. Și asta pentru că ce poți să ceri mai mult decât munte și totodată apă pentru baie, saună sau masaj. Da, complexul are și piscine interioare, și exterioare, unele atât de calde încât poși să stai în ele și iarna! Saune, Jacuzzi, grotă de relaxare, tobogane cu apă, teren de fotbal, sală de fitness și tot felul de nebunii.Cetatea Râșnov
Da, Brașovul este împânzit de cetăți. Pentru că Transilvania trebuia pazită și pentru că diferitele coline de primprejurul munților ofereau poziția strategică perfectă pentru așa ceva. Așa că la 15 km de Brasov, Cetatea Râșnov, datează de prin secolul XIV și păstrează chiar bine fortificațiile. Plimbarea printre ruine te face sa ajungi sus de tot, de unde poți admira împrejurimile. Aici se desfășoară și diferite festivaluri precum Festivalul de Film Istoric, Festivalul Medieval sau Rockstadt Extreme Fest. Pentru că nu poți sta în loc și îți arde de plimbări, pune pe listă și o drumeție prin locurile unde s-a filmat “Mihai Viteazul” și chiar “Cold Mountain”. Deci, pe urmele lui Jude Law și Nicole Kidman!
Castelul Bran
Această cetate impunătoare, devenită reședintă regală abia pe la 1920, se află la numai 30 de km de Brașov. Deși cunoscută pt contele Dracula, acest motiv hipercomercializat, este doar o legendă, subiect al unui roman de Bram Stoker. Sigur ești curios să afli ce se află de fapt în castel, daca nu vampiri sau alte astfel de mituri. Plus că Branul este oricum ceva de vis din punct de vedere al priveliștilor. Brânză de burduf în coajă de brad ca la Bran nu mai găsești și dacă aș ajunge pe acolo, în locul tău, sigur m-as duce și până la Cheile Grădiștei.Rezervația de urși Liberty
Știm că nu mai ești la vârsta la care te entuziasmează să mergi la Zoo. Dar, pentru cei realmente interesați de mediu, de natura, de speciile pădurii carpatine, între Râșnov și Zărnești, s-a înființat o rezervație naturală de urși bruni, cea mai mare din întreaga lume. 69 de hectare doar pentru acest frumos animal, Ursul Brun European, aflat sub protecție conform Convenției de la Berne. Cine știe, poate că o să fie o călătorie revelatoare vis-a-vis de cât de importantă este libertatea. Pentru că acești urși sunt salvați de cele mai multe ori din situații grave, în care au fost privați de libertate și tratați necorespunzător. Au fost chiar și subiectul unui documentar Discovery.Dacă te vei lăsa impresionat de povestea lor, o să poți să îi ajuți adoptând un urs. Pentru o sumă modică lunară, poți contribui la a schimba lumea în bine.
Dacă mai punem la socoteală și cât este de aproape de masivul Piatra Craiului, sigur merită drumul până acolo!