Bătălie reconstituită în Piaţa Sfatului | Un blog cu și despre...Brașov!

25.07.2016

Bătălie reconstituită în Piaţa Sfatului


Bătălie reconstituită în Piaţa Sfatului

piata sfatuluiMichael Weiss şi  Gabriel Bathory se vor înfrunta în Piaţa Sfatului, vineri, 29 iulie, de la ora 15.00. Copiii cu vârste între 8 şi 15 ani sunt invitaţi să participe la o bătălie istorică.
Este vorba despre un concept relativ nou în România – „role play” (joc de rol) în aer liber. Un joc în care participanţii interpretează personaje, într-un cadru definit de către organizatori. În acest caz vorbim despre lupta dintre braşovenii conduşi de judele Michael Weiss şi armata lui Gabriel Bathory,  care a avut loc la 16 octombrie 1612 la Feldioara, luptă datorată dorinţei lui Gabriel Bathory de a supune Braşovul.
Ceea ce s-a şi întâmplat. Istoria se poate rescrie, însă, de către copii, vineri, 29 iulie, de la ora 15.00, în Piaţa Sfatului.  Practic, copiii vor primi costume şi săbii (din cauciuc), apoi, într-un cadru delimitat, se vor lupta pentru supremaţie. Ei vor fi împărţiţi în două tabere, conduse de Michael Weiss şi de Gabriel Bathory.
Regulile sunt foarte simple: orice participant, odată ce va fi atins de sabia unui oponent se va lăsa jos şi se va ridica doar după ce a fost atins de către comandantul său (Weiss sau Bathory).
Luptele se vor desfăşura cu săbii confecţionate dintr-un material uşor, care nu permite loviri periculoase. Orice participant care depăşeste limitele definite de organizatori poate fi exclus. Înainte ca lupta să înceapă, organizatorii le vor povesti copiilor cum s-a petrecut bătălia în realitate, în anul 1612.
La final, cei mici vor putea participa şi la un concurs de cultură generală, cu întrebari despre istoria Braşovului.  Copiii cu vârste între 8 şi 15 ani care vor să participe trebuie să se înscrie AICI.
Participarea este gratuită pentru primii 100 de copii înscrişi pe site. Ceilalţi vor plăti o taxa de înscriere de 10 lei. Scopul acestui eveniment este de a promova istoria Braşovului într-un mod interactiv şi distractiv.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

FACEBOOK