Expoziţia „Marin Sorescu, pictorul”

Muzeul de Artă Braşov, în colaborare cu Muzeul de Artă Craiova, organizează în perioada 16 mai – 1 iulie 2012 expoziţia „Marin Sorescu, pictorul”. Expoziţia prezintă o latură mai puţin cunoscută a personalităţii lui Marin Sorescu, activitatea sa în calitate de artist plastic. Cele 60 de lucrări expuse provin din colecţia Fundaţiei „Marin Sorescu”.
Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 17 mai 2012, orele 14.00, la sediul Muzeului de Artă Braşov din B-dul. Eroilor nr. 21 (lângă Hotel Capitol), cu participarea domnului Florin Rogneanu, directorul Muzeului de Artă Craiova, şi a domnului Ion Sorescu, reprezentant al Fundaţiei „Marin Sorescu”.

Marin Sorescu (1936-1996), poet, dramaturg, prozator şi eseist, este unul dintre cei mai importanţi scriitori români din secolul XX. A publicat 23 de volume de poezie (debutul în anul 1964 cu volumul Singur printre poeţi), devenind o figură marcantă a poeziei româneşti postbelice. Din dramaturgia lui Marin Sorescu se remarcă piesele Iona, Există nervi, A treia ţeapă, Răceala şi Vărul Shakespeare. Opera sa literară a fost distinsă de-a lungul timpului cu numeroase premii prestigioase. Între anii 1993-1995 a ocupat funcţia de Ministru al Culturii.

Creaţia plastică a lui Marin Sorescu reprezintă o latură mai puţin cunoscută a activităţii sale, deşi în ultimele decenii a fost prezentată într-o serie de expoziţii deschise în ţară şi străinătate (Muzeul de Artă Braşov, Cluj-Napoca 1989; Castelul Narrow Water, Irlanda de Nord,1991; Ministerul Român de Externe, Bucureşti, 1992; Teatrul Naţional Craiova, 2005; Muzeul de Artă Craiova, Muzeul de Artă Drobeta Turnu-Severin, Galeria „Dialog”, 2007; Marin Sorescu – Pictorul, Muzeul de Artă Craiova, Muzeul Judeţean Olt, 2008; Pictura lui Marin Sorescu, Muzeul de Artă Craiova, 2009; Motive, Muzeul Naţional Literaturii Române Bucureşti, Galeria „Lina”, Centrul Cultural Bistriţa, Muzeul Judeţean Râmnicu-Vâlcea, 2010).
Universul plastic conceput de Marin Sorescu este acela al unei parabole existenţiale în care obiectele şi fiinţele capătă un nou statut. Uneori „dialogul” personajelor nu rămâne numai la nivelul plastic, fiind implicat cuvântul, ca o modalitate suplimentară de comunicare. Atmosfera vioaie, plină de dinamism, a tablourilor sale este dată atât de structurarea compoziţiei, cât şi de „semnele” implicate în ea: copacul, curcanul, cocoşul, şarpele, calul, oul, trestia, covorul sau maşina. Unele dintre ele poartă un sentiment existenţial dureros, altele poartă o încărcătură poetică atât prin titlu, cât şi prin tratarea cromatică complet liberă a unor detalii. Este asemănător unui vis mereu reluat şi mereu neîmplinit. Multe dintre tablourile sale poartă titluri „şugubeţe”, amintind parcă de literatura Renaşterii, titluri care sunt complementare imaginii şi nu definitorii în încercarea de a lăsa liberă imaginaţia receptorului în descifrarea sensurilor de dincolo de imagine.