Festivalul "Zilele JAZZ-ului Romanesc", 25-27 noiembrie 2011

Festivalul "Zilele JAZZ-ului Românesc" are loc în perioada 25-27 noiembrie 2011 la Centrul Cultural REDUTA din Brașov. Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală AS CULT Braşov în parteneriat cu Centrul Cultural Reduta şi Zile şi Nopţi.


Ideea acestui festival a plecat de la promisiunea unui concert aniversar Johnny Răducanu la Braşov şi din dorinţa de a îi avea pe scena de la REDUTA pe unii dintre reprezentanţii celor trei generaţii de muzicieni români de jazz. Din păcate maestrul Johnny Răducanu nu a mai găsit puterea de a fi printre noi. Şi cum ”the show must go on”, programul a fost regândit.


Ca atare vineri, 25 noiembrie, vom avea cu toţii ocazia de a îl revedea şi auzi pe maestrul Marius Popp şi pe mult mai tânărul chitarist Marius Pop împreună cu formaţia sa. Sâmbătă vor evolua cu programe inedite Mike Godoroja&The Blue Spirit şi Pedro Negrescu ”The Bridge of Friendship”. Ultima seară va fi deschisă de o formaţie care va reprezenta Braşovul, Vega Band, ultimul ”cuvânt” avându-l Mircea Tiberian care îi va avea alături pe braşoveanul Michael Acker la bas, Laurenţiu Zmău la tobe şi tânăra solistă Nadia Trohin. Prezentatorii acestui eveniment vor fi cunoscuţii Florian Lungu şi Jenny Brăescu.


Abonamentele se pot procura exclusiv pe www.dealmania.ro la preţul promoţional de 60 de lei. Biletele se pot achiziţiona de la Cafeteca si Centrul Cultural REDUTA la preţul de 30 de lei/seară.
Programul festivalului:
Vineri, 25 noiembrie
ora 19 – MARIUS POPP - AMPLITUDE
Mariu Popp – pian, Mihai Sebastian - saxofon
ora 20,15 – MARIUS POP ELECTRIC PROJECT
Marius Pop –chitară el., Alex Racoviță – claviaturi, Vlady Săteanu – chitară bas, Marcel Moldovan - tobe
Sâmbătă, 26 noiembrie
ora 19 – MIKE GODOROJA& BLUES SPIRIT
Mike Godoroja – voce, Alex Vișan – chitară el., ac., buzuki, Luca Marius – chitară el., ac., mandolină, dulcimer, banjo, claviaturi, Sabin Țăranu – chitară bas, Vali Vătuiu -tobe
ora 20,15 – PEDRO NEGRESCU - THE BRIDGE OF FRIENDSHIP
Mihail Yosifov – trompetă, Vasili Spassov – pian, Pedro Negrescu – contrabas, Hristo Yotsov - tobe
Duminică, 27 noiembrie
ora 19 – VEGA BAND
George Șomu - saxofon, Leo Ion – chitară el., Florin Bălan – claviaturi, Tiberiu Back – chitară bas, George Tohat - tobe
ora 20 – MIRCEA TIBERIAN TRIO
Mircea Tiberian –pian, Michael Acker – contrabas, Laurențiu Zmău – tobe, Nadia - voce


Prezintă: FLORIAN LUNGU si JENNY BRĂESCU


Jazzul (cuvânt de origină engleză, scris uneori jaz, pronunțat în română gez sau ğaz) este un stil de muzică apărut la începutul secolului al XX-lea în statele sudice ale Statelor Unite, având proveniența în melodiile populației de culoare, urmașă a sclavilor de origine africană. În muzica de jazz se recunosc în special influențe și tonalități de blues și ragtime, la care se adaugă și elemente ale muzicii europene. Mai târziu au fost preluate în jazz și ritmuri ale muzicii latino-americane.


Deși de dată relativ recentă, originea și semnificația inițială a cuvântului "jazz" (la început pronunțat în engleză la fel ca și jass) este controversată. O ipoteză ar fi înrudirea fonetică cu expresia "chasse-beau", o figură de dans din statul american Louisiana, cândva colonie franceză. Alții cred că ar deriva din cuvântul Jézabel, numele unei prostituate din New Orleans, în ortografie americană simplificată "Jazz-Bel". În jargonul populației locale cuvintele jasm sau gism înseamnă rapiditate și energie, au însă și o semnificație erotică. În 1917 formațiaOriginal Dixieland Jazz Band a avut mult succes la sala "New York Columbus Circle", și cuvântul "jazz" a intrat în vocabularul curent, deși apăruse deja cu referire la muzică în 1913 într-un ziar din San Francisco, fără să fi avut un ecou deosebit.


O definiție care să cuprindă toate elementele caracteristice ale jazzului, de la începuturile lui până în zilele noastre, valabilă pentru toate stilurile și pentru toți muzicienii, nu este posibilă. În istoria sa de peste o sută de ani jazzul a suferit numeroase transformări și s-a divizat în diverse stiluri, cu semnificații diferite, astfel încât este greu de spus ce este "tipic" pentru jazz. Se pot menționa totuși câteva elemente des întâlnite:
Tonalitatea în muzica de jazz, spre deosebire de muzica tradițională europeană, pune accentul în primul rând pe expresivitate, și mai puțin pe frumusețea sunetului. Sunetele instrumentelor sunt aspre, nefiltrate și eruptive, vocea omenească este plângătoare sau țipătoare și acuzatoare, exprimând brutal adevărul neprelucrat estetic, într-o frazare caracteristică. Se vorbește de "hot intonation" (intonație fierbinte). Tonalitatea este însă diferită la diverși interpreți: voluminoasă și erotică la saxofonistul Coleman Hawkins, elegantă la clarinetistul Benny Goodman, tristă până la disperare la trompetistul Miles Davis, triumfală la Louis Armstrong, plină de strălucire la Dizzy Gillespie.
Improvizația - este poate elementul cel mai tipic în muzica de jazz. La început jazzul se cânta fără note, interpreții improvizau pe diferite teme sau armonii, individual sau alternativ în mici formații (combos), fiecare având propriul său stil de improvizație, ușor de recunoscut. Muzica este dezvoltată și interpretată de diferite personalități, compoziția și execuția se contopesc. Improvizația este în mod normal însoțită de repetarea schemei unui acord.
Ritmul - însoțește totdeauna execuția muzicii de jazz, jazzul este o muzică "sincopată". Ritmul conferă muzicii un swing tipic, ocupă uneori primul plan, părăsindu-se tonalitatea melodiei și frazarea. La început ritmul era dat de trombon, apoi acest rol a fost preluat de instrumentele de percuție. Orchestrele sunt împărțite între o "melody section" (trompetă, clarinet, saxofon) și o "rhythm section" (bass, baterie, chitară, pian). Dar și instrumentele din "sectorul melodic" emit sunete sincopate. Între ritm și melodie se creează o stare de tensiune, alteori însă ele se contopesc într-un flux continuu, de nedespărțit, ca de exemplu în stilul "Free jazz".
Blues - aparținând folclorului afroamerican, este caracterizat de o formulă armonică constantă și de un ritm în patru timpi, este o componentă esențială a muzicii de jazz, care îi conferă o anumită dispoziție, atât în formele lente, cât și în cele mai rapide.