Bastionul Tesatorilor
Interior Bastionul Tesatorilor
Situat în colțul de sud-vest al cetății Brașov, Bastionul Țesătorilor, ocupă o suprafață de 1.616 mp. Zidurile sale au o grosime cuprinsă între 4 m la bază și 1 m la cel de-al patrulea nivel al construcției. Construit de către breasla țesătorilor, pe patru nivele, cu goluri de tragere, guri de păcură și cu două turnuri de strajă, bastionul are o arhitectură unică în sud-estul Europei. Fiind cruțat de marele incendiu de la 1689, se păstrează în forma sa originală. Cele dintâi lucrări de construcție au avut loc între 1421 și 1436, fiind ridicate primele două nivele. În anul 1522 a fost atestat documentar. Între 1570 și 1573 a fost ridicat cel de-al treilea etaj, iar între 1750 și 1910 au fost executate importante lucrări de restaurare, după ce bastionul se prăbușise parțial în 1701. În 1908, după ce a slujit mult timp numai ca depozit, bastionul a căpătat clădirea adiacentă (sediul breslei), și, din ce în ce mai mult, este folosit pentru petreceri și mai ales concerte de operă, datorită extraordinarelor calități acustice de care dă dovadă. În 1950, în interiorul bastionului s-a amenajat Muzeul Țării Bârsei, în care este expusă macheta vechii cetăți a Brașovului și a Șcheiului așa cum arăta la sfârșitul secolului al XVII-lea, precum și arme și produse ale breslei țesătorilor.
Bastionul Fierarilor
Bastionul Fierarilor
Bastionul Fierarilor(azi Arhivele Statului)
Aflat în colțul de nord-vest al cetății Brașov, Bastionul Fierarilor exista deja la 1521. Prima atestare documentară este datată însă opt ani mai târziu, în 1529. Având formă pentagonală, bastionul este construit pe trei nivele, cu guri pentru păcură și goluri de tragere în care se puteau instala și tunuri de calibru mic (bombarde). La început, probabil că pe locul Bastionului Fierarilor se afla un turn, menționat încă din 1521, distrus de inundația din anul 1526, apoi refăcut în anul 1527, când sunt amintite pentru prima oară ruinele turnului fierarilor. Bastionul va fi extins în două rânduri, după 1526 și în 1668. Un „turn al fierarilor” este menționat în lista armamentului din anul 1562, ca aflându-se în cartierul „Catherina”, între turnurile olarilor și franzelarilor - neidentificate astăzi. La 30 iulie 1667 o altă inundație, cauzată de o ploaie torențială, a distrus fortificațiile din acest loc, iar în 1668 Bastionul Fierarilor a primit forma sa definitivă. Marele incendiu din 21 aprilie 1689 a transformat și această fortificație într-o ruină, fiind refăcut de abia după 20 de ani. În interior, bastionul avea galerii din lemn sprijinite pe console. După 1734, va fi folosit doar în scopuri non militare, precum depozit de grâne și locuință. În 1820, în locul turnului fierarilor, s-a ridicat o poartă mai mică - finisată de către meșterul constructor Joseph Jani - având stema Brașovului pe frontispiciu. Îngreunând foarte mult circulația, și această poartă a fost demolată, în 1874. Bastionul a suferit importante reparații la 1709, adăugându-i-se arcade de cărămidă. În 1923 în bastion au fost aduse Arhivele Brașovului aflate în Casa Sfatului, și rămân aici definitiv. În 1938, după ce o vreme a slujit muntelui de pietate, clădirea a fost renovată, ajungând la forma pe care o cunoaștem azi.
Poarta Ecaterina
Poarta Ecaterina
Poarta Ecaterinei (în germană Katharinentor) a fost construită, pentru a facilita accesul șcheienilor în Brașov, la mijlocul laturii dintre Bastionul Țesătorilor și cel al Fierarilor, pe locul unei vechi porți din veacul al XIV-lea sau al XV-lea, distrusă de inundația din 24 august 1526, cât și în urma năvălirilor turcești. Aceasta se întindea de la actualul Corp S al Universității „Transilvania”, unde era moara porții, până dincolo de actuala Poartă Șchei. Fiind situată la capătul străzii Caterinei - care la rândul ei a preluat numele de la mănăstirea de călugărițe ce fusese acolo - poarta a primit denumirea de Ecaterina. În 1559 a fost ridicat și turnul porții, care se vede și astăzi. De formă pătrată, pe trei nivele, construcția are în partea superioară patru turnulețe ce simbolizau „Jus Gladii”, un privilegiu medieval care dădea conducătorilor brașoveni dreptul de a aplica pedeapsa supremă. Bolta turnului e pictată în stilul Renașterii, iar arhitectura acestuia este unică în lume, făcând din el o prețioasă bijuterie artistică. Documentele menționează că pentru fiecare din cele opt guri de tragere ale turnului fuseseră aduse bombarde de la Praga. Turnul Porții - astăzi mare parte în pământ - a suferit stricăciuni importante din cauza cutremurelor și incendiilor din 1689 și 1738. Nemairăspunzând cerințelor negustorimii române din Șchei, poarta (cu excepția turnului) a fost dărâmată în 1827, un an mai târziu construindu-se actuala Poartă Șchei.
Astăzi, turnul porții renovat adăpostește expoziții periodice de artă și istorie.
Poarta Ecaterina
Poarta Ecaterinei (în germană Katharinentor) a fost construită, pentru a facilita accesul șcheienilor în Brașov, la mijlocul laturii dintre Bastionul Țesătorilor și cel al Fierarilor, pe locul unei vechi porți din veacul al XIV-lea sau al XV-lea, distrusă de inundația din 24 august 1526, cât și în urma năvălirilor turcești. Aceasta se întindea de la actualul Corp S al Universității „Transilvania”, unde era moara porții, până dincolo de actuala Poartă Șchei. Fiind situată la capătul străzii Caterinei - care la rândul ei a preluat numele de la mănăstirea de călugărițe ce fusese acolo - poarta a primit denumirea de Ecaterina. În 1559 a fost ridicat și turnul porții, care se vede și astăzi. De formă pătrată, pe trei nivele, construcția are în partea superioară patru turnulețe ce simbolizau „Jus Gladii”, un privilegiu medieval care dădea conducătorilor brașoveni dreptul de a aplica pedeapsa supremă. Bolta turnului e pictată în stilul Renașterii, iar arhitectura acestuia este unică în lume, făcând din el o prețioasă bijuterie artistică. Documentele menționează că pentru fiecare din cele opt guri de tragere ale turnului fuseseră aduse bombarde de la Praga. Turnul Porții - astăzi mare parte în pământ - a suferit stricăciuni importante din cauza cutremurelor și incendiilor din 1689 și 1738. Nemairăspunzând cerințelor negustorimii române din Șchei, poarta (cu excepția turnului) a fost dărâmată în 1827, un an mai târziu construindu-se actuala Poartă Șchei.
Astăzi, turnul porții renovat adăpostește expoziții periodice de artă și istorie.
Poarta Ecaterina
Capela Sfânta Ecaterina (în germană Sankt-Katharinen-Hof, în latină curia sanctae Katherinae) a fost un lăcaș catolic din Brașov, menționat prima dată în 1388 și demolat în 1559, plasat în imediata vecinătate a Bisericii Negre. Capela făcea parte dintr-o mănăstire de călugărițe premonstratense, mai apoi cisterciene
Inceputurile capelei
Deși prima mențiune sigură a construcției datează din 26 iulie 1388, când se afla sub ascultarea rectorului Ioan și aparținea de ordinul cistercian, Paul Binder și alți cercetători sunt de părere că există o identitate între aceasta și mănăstirea premonstratensă de călugărițe, menționată în 1235 în „Catalogus Ninivensis”. Lăcașul a fost distrus în timpul invaziei tătare din 1241, iar mai apoi refăcut. Paul Binder este de părere, în continuare, că mănăstirea a fost preluată de către ordinul cistercian în intervalul 1280 - 1290. Totuși, alți cercetători sunt de părere că mănăstirea a aparținut dintru început cistercienilor fiind construită între anii 1202 și 1228. Această teorie a fost pusă sub semnul întrebării de Lidia Gross de la Institutul de Istorie „George Bariț” din Cluj, care a comparat informațiile oferite cu cele din bibliografia indicată.
Poarta Ecaterina
Paul Binder socotește că mănăstirea era așezământul unor călugărițe beghine: „Patroana beghinelor, de sub oblăduirea ordinului premonstratens, era de obicei «fecioara și martira Sf. Ecaterina» (Catherina Virgo et Martyr). După declinul premonstratensilor, conducerea curții beghinelor a fost preluată în toată Europa de cisterciți. În acele cazuri însă în care hramul bisericilor din curțile beghinelor era Sf. Ecaterina, ctitorii acestora au fost premonstratensi. Toate mănăstirile înființate de cistercieni au ca hram exclusiv pe Sf. Maria”.
Poarta Ecaterina
Paul Binder socotește că mănăstirea era așezământul unor călugărițe beghine: „Patroana beghinelor, de sub oblăduirea ordinului premonstratens, era de obicei «fecioara și martira Sf. Ecaterina» (Catherina Virgo et Martyr). După declinul premonstratensilor, conducerea curții beghinelor a fost preluată în toată Europa de cisterciți. În acele cazuri însă în care hramul bisericilor din curțile beghinelor era Sf. Ecaterina, ctitorii acestora au fost premonstratensi. Toate mănăstirile înființate de cistercieni au ca hram exclusiv pe Sf. Maria”.
Cercetăroarea Dana Jenei conchide: „Cistercian sau la origine premonstratens și preluat după declinul ordinului [...], așezământul de pe lângă capela Sf. Ecaterina din Brașov a fost fondat foarte probabil în prima perioadă de existență a orașului Corona, în paralel cu înființarea localității de către coloniștii germani catolici”.
Până la descoperirea capelei pe calea săpăturilor arheologice, aceasta fusese situată cu aproximație în sudul Bisericii Negre, fiind luată în considerare și vechea denumire a străzii Paul Richter („Katharinen Hoff”). Aceasta a fost considerată ca limită vestică a așezării. În 1976 au fost efectuate niște lucrări de reparații și întreținere la subsolul corpului C al liceului „Johannes Honterus”, aflat în aceeași zonă, în urma cărora au fost descoperite fundațiile capelei.
În momentul ființării ei, capela se afla în mijlocul orașului, aproape de piața centrală – Piața Sfatului. În vecinătatea ei se regăseau școala (situată în Curtea Johannes Honterus nr. 8) și casa parohială (Curtea Johannes Honterus nr. 2). Lăcașele de cult situate în apropiere erau Biserica Sf. Maria, reconstruită în stil gotic târziu între 1383 și 1477, capelele Corporis Christi, capela Sf. Laurențiu și a Tuturor Sfinților, conventul dominican Sf. Petru și Pavel, și mănăstirea de călugărițe clarise, grupată în jurul bisericii Sf. Ioan.
Arhitectură
Arhitectura capelei a fost stabilită în urma săpăturilor arheologice din 1976, precum și a altora, de dată mai recentă (2003-2004). Construcția realizată din piatră nefasonată legată cu mortark are un plan dreptunghiular (lățime: 7,5 m în interior și 10 m în exterior), prezentând o absidă pentagonală și contraforți dreptunghiulari în exterior. Aceștia susțineau o boltă în cruce pe ogive. Fundațiile măsoară 1,30 - 1,40 m grosime, iar construcția în ansamblu prezintă similitudini cu cele de tip cistercian de la Cârța și din Bartolomeu. Acest fapt permite datarea ei la începutul secolului al XIII-lea.
Acestor date arheologice li se adaugă unica imagine păstrată a capelei, împreună cu celelalte construcții din jur (azi dispărute). Este vorba despre o frescă din Biserica Neagră (din 1477), distrusă în parte de către reformați și mai apoi de către incendiul din 1689 și restaurată în 1971. Fresca o reprezintă pe Fecioara Maria cu Pruncul pe tron, flancată de sfintele Ecaterina și Barbara. În fundalul sfintelor au fost reprezentate capelele din Brașov care le poartă hramul. Capela Sf. Ecaterina era o construcție simplă, având acoperișul în două ape, fără turn. Accesul se făcea dinspre vest, iar frontonul prezenta o rozasă similară celei de la Cârța.
Mănăstirea în secolele XIV-XVI. Demolarea ei și perpetuarea numelui
Astăzi, pe locul capelei se găseşte corpul „C” al liceului „Johannes Honterus”.
La data primei menționări documentare (26 iulie 1388), capela era condusă de fratele Ioan din ordinul cistercienilor. Din 1406 datează o scrisoare a călugărițelor din convent către Papa de la Roma, prin care i se cerea dreptatea într-o chestiune litiginoasă. Ulterior anului 1474, când abația cisterciană de la Cârța este desființată, capela Sf. Ecaterina trece sub administrația prepoziturii de Sibiu. Trei ani mai târziu, în 1477, regele Matias Corvinul acordă magistraturii brașovene privilegiul de a numi rectorul capelei. În acest document se arată faptul că lăcașul aparținuse abației de Kerz (Cârța), lucru regăsit și într-un document din anul 1497. Ulterior acestui an este ales drept administrator Pater Paulus, care în 1509 scria magistratului sibian că de mai bine de zece ani se află în această poziție. Ultima mențiune a lui Pater Paulus ca administrator al mănăstirii datează din 1539. Reforma ajunge la Brașov în 1541 prin Johannes Honterus, iar în urma acesteia mănăstirea „călugărițelor gri” este desființată. Bunurile ei sunt secularizate în folosul noii religii, iar capela este transformată în școală, „școala mică”. În 1559 capela și construcțiile anexe sunt dărâmate, peste fundațiile ei fiind construite școala elementară și internatul studenților. Astfel, zidul de nord al capelei coincide cu fundația școlii (iar astăzi a clădirii edificate pe același loc între 1786 și 1793), iar zona absidei a fost ocolită prin arce de descărcare. De asemenea, osemintele aflate în acel loc au fost înhumate la loc în interiorul capelei și în cripte construite în ziduri la subsolul noilor construcții. Ele au fost regăsite în urma săpăturilor arheologice din 2003-2004.
Numele capelei s-a perpetuat asupra străzii alăturate, precum și asupra unui cartier al Brașovului, cvartalul „Katharinae”. Totuși, capela se situa în cvartalul „Corpus Christi”, nu în „Katharinae”. De asemenea, turnul-poartă construit în stilul Renașterii în 1559 a preluat denumirea capelei, fiind cunoscut și astăzi sub numele de Poarta Ecaterinei.
Bastionul Graft
Bastionul Graft din Brașov sau Bastionul Poartă (germană Torbastei), cum s-a mai numit din pricina formei sale, a fost construit între anii 1515 - 1521, apărat și întreținut pe costurile breslei șelarilor, fiind menit să facă legătura între oștenii din cetate și Turnul Alb. Poziția sa, aflată aproape la mijlocul laturii de nord-vest a cetății, a făcut ca bastionul să sporească posibilitățile de apărare a acelei zone.
Bastionul Graft
Bastionul Graft din Brașov sau Bastionul Poartă (germană Torbastei), cum s-a mai numit din pricina formei sale, a fost construit între anii 1515 - 1521, apărat și întreținut pe costurile breslei șelarilor, fiind menit să facă legătura între oștenii din cetate și Turnul Alb. Poziția sa, aflată aproape la mijlocul laturii de nord-vest a cetății, a făcut ca bastionul să sporească posibilitățile de apărare a acelei zone.
Bastionul Graft
În secolul al XVI-lea zidul de nord-vest al cetății este dublat de încă un zid exterior. Tot atunci au fost captate apele care veneau din Șchei într-un canal (pe germană Graft), care curgea la poalele zidului nou construit. Bastionul Graft a fost proiectat așadar ca o punte peste canal. El avea la bază o grosime de circa 4 metri și era structurat pe două etaje și un pod, dotate cu goluri de tragere și guri de păcură păstrate până astăzi. Accesul spre Turnul Alb era asigurat printr-un pod care urca panta pana in dreptul intrarii in Turnul Alb de unde aparatorii coborau o scara pentru a permite intrarea in turn.
Bastionul Graft
Din cauza unei inundații mari, în urma unei ploi torențiale la 24 august 1809, zidul exterior de incintă a fost mult slăbit prin spălarea fundațiilor (datorită zidurilor orașului, toată cantitatea de precipitații din Șchei trebuia să se scurgă de-a lungul canalului Graft). De aceea, arhitecții orașului au găsit o soluție prin construirea a trei arcade de sprijin, peste pârâu, în 1822. În secolul XX, când zidul a fost străpuns pentru a asigura a doua ieșire a cinematografului Corso (astăzi Royal) și cu ocazia construcției unei case de locuit pentru fabricantul Friederich Czell, două dintre arcade au dispărut, o dată cu porțiunea de zid care le sprijinea. Inscripția de pe peretele nordic al Bastionului Graft, inițial în opt rânduri și - astăzi - în mare parte ilizibilă, nu a mai putut fi restaurată, deoarece nu s-a identificat nici o copie a ei. Renovat în 2004 - 2005, înăuntrul bastionului s-a amenajat o secție a Muzeului Județean de Istorie Brașov cu tematica „Meșteșugarii din Brașov - apărători ai cetății” și un magazin de produse meșteșugărești, desființat mai apoi. Expozitia, aflată la etajul al doilea al bastionului, cuprinde arme, armuri și muniții utilizate la apărarea cetății, panouri informative cu facsimile din documente și fotografii/litografii ale fortificațiilor medievale ale Brașovului. De asemenea, a fost refăcut și traseul către Turnul Alb, printr-o serie de trepte ce urcă pieptiș panta dealului Warthe.
Bastionul Graft
Din cauza unei inundații mari, în urma unei ploi torențiale la 24 august 1809, zidul exterior de incintă a fost mult slăbit prin spălarea fundațiilor (datorită zidurilor orașului, toată cantitatea de precipitații din Șchei trebuia să se scurgă de-a lungul canalului Graft). De aceea, arhitecții orașului au găsit o soluție prin construirea a trei arcade de sprijin, peste pârâu, în 1822. În secolul XX, când zidul a fost străpuns pentru a asigura a doua ieșire a cinematografului Corso (astăzi Royal) și cu ocazia construcției unei case de locuit pentru fabricantul Friederich Czell, două dintre arcade au dispărut, o dată cu porțiunea de zid care le sprijinea. Inscripția de pe peretele nordic al Bastionului Graft, inițial în opt rânduri și - astăzi - în mare parte ilizibilă, nu a mai putut fi restaurată, deoarece nu s-a identificat nici o copie a ei. Renovat în 2004 - 2005, înăuntrul bastionului s-a amenajat o secție a Muzeului Județean de Istorie Brașov cu tematica „Meșteșugarii din Brașov - apărători ai cetății” și un magazin de produse meșteșugărești, desființat mai apoi. Expozitia, aflată la etajul al doilea al bastionului, cuprinde arme, armuri și muniții utilizate la apărarea cetății, panouri informative cu facsimile din documente și fotografii/litografii ale fortificațiilor medievale ale Brașovului. De asemenea, a fost refăcut și traseul către Turnul Alb, printr-o serie de trepte ce urcă pieptiș panta dealului Warthe.
Bastionul Postavarilor
Bastionul Postavarilor
Bastionul Postăvarilor, situat în colțul de nord-est al cetății Brașov, a fost apărat și construit de breasla aurarilor, între 1450 și 1455. Aceștia l-au înzestrat cu bombarde de la Praga, cu trei tunuri mici și cu 16 archebuze. În 1521 și 1522 sunt realizate lucrări la bastion. În 1640, punctul de apărare a fost preluat de către postăvari.
Bastionul Postavarilor
Bastionul Postavarilor
Bastionul Postăvarilor, situat în colțul de nord-est al cetății Brașov, a fost apărat și construit de breasla aurarilor, între 1450 și 1455. Aceștia l-au înzestrat cu bombarde de la Praga, cu trei tunuri mici și cu 16 archebuze. În 1521 și 1522 sunt realizate lucrări la bastion. În 1640, punctul de apărare a fost preluat de către postăvari.
Bastionul Postavarilor
Construit pe patru nivele de galerii de lemn, de formă eliptică cu diametrul de 16 m, bastionul măsura 20 m în înălțime. Zidurile sale aveau la bază 2 m grosime și prezentau la primul nivel găuri pentru instalarea tunurilor de calibru mic. Bastionul Postăvarilor s-a păstrat relativ bine până astăzi, fiind consolidat în anii 1961 - 1962 și renovat în 2005. Se intenționează crearea unui punct muzeal în incinta sa, precum și acoperirea lui cu o cupolă de sticlă.
Bastionul Cojocarilor
Menționat mai târziu decât restul fortificațiilor din cetatea Brașov, se pare că Bastionul Cojocarilor, sau Tăbăcarilor cum i se mai spune, a fost construit în jurul anului 1452 și încredințat spre apărare breslei „tăbăcarilor roșii”. Avea formă de turn semicircular, cu o parte deschisă înspre Bastionul Postăvarilor. La început a avut doar goluri de tragere și guri pentru smoală topită. Arcurile de cărămidă ce se mai văd și astăzi au fost făcute însă mai târziu. Fortificația comunica cu Bastionul Postăvarilor printr-o galerie de-a lungul zidului exterior. A fost renovat în 2005.
Menționat mai târziu decât restul fortificațiilor din cetatea Brașov, se pare că Bastionul Cojocarilor, sau Tăbăcarilor cum i se mai spune, a fost construit în jurul anului 1452 și încredințat spre apărare breslei „tăbăcarilor roșii”. Avea formă de turn semicircular, cu o parte deschisă înspre Bastionul Postăvarilor. La început a avut doar goluri de tragere și guri pentru smoală topită. Arcurile de cărămidă ce se mai văd și astăzi au fost făcute însă mai târziu. Fortificația comunica cu Bastionul Postăvarilor printr-o galerie de-a lungul zidului exterior. A fost renovat în 2005.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu