Zece panacee naturale româneşti

Panacee naturale romanesti

În antichitate se credea că există un leac atotvindecător.

A fost denumit panaceu, după numele zeiţei greceşti a tămăduirii.

Mai tîrziu, alchimiştii au asociat panaceul cu elixirul vieţii, un alt ingredient iluzoriu.

În realitate, nici medicina contemporană nu a găsit leacul tuturor bolilor.

Panacee nu există, dar există plante minune ale căror virtuţi tămăduitoare se extind asupra unui număr impresionant de afecţiuni.

În medicina tradiţională, cele mai serioase candidate la titlul de panaceu sînt: aloe vera, tătăneasa, coada-şoricelului, coada-calului, brusturele, cătina, gălbenelele, salvia.

Aceste plante nu vindecă 100%, dar cu siguranţă previn cu succes apariţia diverselor patologii, alături de un regim de viaţă sănătos.

Trăind o viaţă plină de excese nu veţi scăpa de probleme bînd zilnic ceaiuri medicinale, a trăi sănătos este o educaţie.

Dar e bine să folosiţi şi aceste ceaiuri cu renume de panaceu în satele româneşti.

Aloe vera, leac amărui
Frunzele de Aloe vera prezintă mai multe beneficii: combat stresul şi oboseala cronică, sînt tonice pentru întreg organismul, scurtează perioada de convalescenţă, tratează şi previn infecţiile urinare, intestinale, respiratorii, ale pielii.

Planta poate fi folosită în curele de slăbire, rezolvă constipaţia, are efecte bune în tratamentul acneei, reglează metabolismul.

Acest medicament din ghiveci a salvat multă lume de ulcer.

În seva verzuie, e leacul pentru răni, urcioare, arsuri.

Potoleşte senzaţia de mîncărime de la nivelul pielii, motiv pentru care e des folosită pentru a trata înţepăturile de ţînţar şi iritaţiile.

Cercetările recente au descoperit că Aloe vera are rol în creşterea imunităţii şi combaterea virusului HIV şi a leucemiei.

Ajută la menţinerea sub control a diabetului.

Ameliorează simptomele de astm.

Sucul amărui elimină toxinele, fiind cunoscut drept cea mai bună mătură pentru colon.

Reduce inflamaţiile articulaţiilor în cazul artritelor.

 Este un prieten al inimii şi al circulaţiei sanguine.

Calmează durerile de dinţi.

Nu există un ingredient miraculos în Aloe Vera, efectul de sănătate îl are întreaga frunză.

Pentru terapie, se foloseşte sucul stors din frunză, amestecat cu miere, cîte o linguriţă, de trei ori pe zi, cu două ore înainte de masă.
Frunza de brusture, de neînlocuit
În bolile de ficat, splină şi fiere, brusturele este o plantă cu rol detoxifiant.

De asemenea, reglează nivelul glicemiei, fiind recomandat diabeticilor, curăţă sîngele de toxine şi acţionează ca un antibiotic, cu o eficienţă similară cu cea a penicilinei, în eczeme, furuncule, acnee.

Un alt beneficiu al ceaiului de brusture este că are efect terapeutic în cazul afecţiunilor prostatei, indiferent de vîrsta pacientului.

Substanţele active din compoziţia plantei combat astenia.

În cazul rănilor infectate, se folosesc cataplasmele cu frunze fierte în lapte, care se schimbă din două în două ore.

Preparatele pe bază de brusture încetinesc sau chiar opresc căderea părului. De aceea, sucul de rădăcini, care s-a dovedit un tonic capilar, este folosit şi în tratamentul alopeciei.

Masajul cu ulei din seminţe de brusture este utilizat în proceduri cosmetice, dar şi în tratamente dermatologice.

Unele cercetări arată că are acţiune antitumorală.

Frunza de brusture reglează tensiunea arterială (se ia cîte o linguriţă de pulbere de trei ori pe zi, pe stomacul gol) şi calmează colita de fermentaţie (o linguriţă de tinctură de trei ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă).

Pentru combaterea stresului, este eficient ceaiul de brusture.
Florile galbene ale sănătăţii
Gălbenelele au o îndelungată tradiţie în medicina populară.

Vindecă infecţiile pielii, ameliorează gastritele hiperacide, ulcerul gastric, colecistita, inflamaţiile colonului, hemoroizii, leucorea, acneea, degerăturile, osteoporoza.

Uleiul de gălbenele are efect cicatrizant, antiinflamator, calmant, antibacterian, antifungic.

Acelaşi ulei se foloseşte şi ca materie primă la prepararea produselor cosmetice şi a celor farmaceutice (unguente, creme, geluri).

Florile uscate strînse într-un săculeţ se aplică pe abdomen în cazul durerilor ulceroase, pe mijloc în cazul durerilor renale, dar mai ales pe faţă, pentru revigorarea tenului.

Stimulează circulaţia sîngelui la nivelul ţesuturilor, grăbind vindecarea rănilor şi a arsurilor.

Pentru inflamaţii ale gingiilor, se clăteşte gura cu infuzie de gălbenele.

Aceeaşi infuzie se foloseşte ca adjuvant în profilaxia şi tratarea virozelor, ca antitumoral în tratarea cancerului, mai ales a tumorilor externe (sub formă de comprese), cînd se asociază cu coada calului.

În bolile reumatismale, alifia de gălbenele face minuni.

De asemenea, are recomandări în igiena oculară.
Mărul rămîne regele fructelor
Mărul ne ajută în: diaree, gastrită, colită, erupţii pe piele, constipaţie, acnee şi răni.

Un tratament naturist eficient din bătrîni pentru tromboflebită: se rad mere făinoase, se amestecă cu rachiu de cireşe şi se fac aplicaţii pe locurile afectate.

Merele proaspete ajută intestinul leneş, e recomandat în insuficienţă hepatică sau renală, în obezitate şi diabet.

Merele fermentate (capătă o culoare brună) sînt bune sub formă de cataplasme, la escare, degerături şi arsuri.

Merele coapte sînt un adjuvant preţios în tratamentul gutei şi al reumatismului.

Sucul de mere este un tonic general şi detoxifiant.

Masca cu măr curăţă pielea şi îi redă elasticitatea.

Pe arşiţă, mărul răcoreşte, la oboseală, revigorează, motiv pentru care e fructul sportivilor.

Se recomandă să mîncăm un măr pe zi, mai ales seara, pentru efectele lui laxative şi virtuţile de curăţător dentar.

Mărul albeşte dinţii.

În acelaşi timp, mîncat dimineaţa, pe stomacul gol, ne trezeşte mai bine ca o cafea.

Infuzia de flori de măr (30 g la litrul de apă) este un calmant al tusei.

În cazul tusei seci, sînt recomandate merele coapte.

În viroze şi gripe, mărul te pune pe picioare.

Sucul de pulpă de măr proaspăt stors este hrana ideală a copiilor. Iar oţetul de mere, bun sub formă de frecţii cînd avem febră şi migrene, este o adevărată binefacere pentru reumatici, cei cu varice şi cei care vor să slăbească.
Cătina, elixir portocaliu
Cătina se numără printre puţinele plante medicinale cu zeci de aplicaţii terapeutice, fiind în primul rînd un energizant de excepţie, ideal pentru fortificarea sistemului imunitar.

Aceste fructe cu ţepi ascund în ele o întreagă farmacie.

Scoarţa de pe ramuri are efecte antiseptice, astringente şi remineralizante foarte puternice, fiind recomandată în tratamentul bolii Alzheimer, iar rădăcinile sînt un antibiotic şi un stimulent imunitar extraordinar.

Sucul proaspăt, administrat în cure, sporeşte apărarea organismului în faţa tutuor bolilor.

Are proprietăţi antibiotice, combătînd direct infecţiile bacteriene.

Pulberea de fructe uscate opreşte hemoragiile interne.

Cătina mai are efect şi în hepatite şi ciroze, fiind tonic şi regenerator hepatic.

Este adjuvant în gripă, bronşită, pneumonie, bolile splinei, sterilitate, îmbătrînire, dermatoze, diaree, rahitism, rîie.

Cătina se mai foloseşte ca remediu extern, pentru protecţia pielii împotriva razelor ultraviolete şi a frigului. Pentru boli de ochi, uleiul de cătina este un adevărat elixir, mărind acuitatea vizuală, combătînd oboseala oculară.

Celor cu depresie şi anxietate li se recomandă un tratament cu extract de cătină.

Studiile din ultimii ani au arătat că uleiul de cătină poate fi folosit şi în tratarea hipertensiunii arteriale, a bolilor coronariene, gingivitelor şi afecţiunilor oncologice, chiar a bolii Parkinson.
Două plante inegalabile
Coada-şoricelului sau iarba-oilor este recunoscută pentru proprietăţile sale antiinflamatorii, calmante, astringente şi antiseptice.

Cine bea ceai din această plantă nu are voie să aibă vreo infecţie.

Este deosebit de eficace în afecţiuni ginecologice, previne apariţia cancerului de col uterin, detoxifică şi întăreşte sistemul imunitar.

Inhalaţiile tratează cu succes astmul bronşic, sucul de plantă şi alifia tratează hemoroizii.

Stoarsă pe rană, planta vindecă orice tăietură, bubele, petele de pe faţă, pecinginea, arsurile şi bătăturile.

Un rol deosebit îl are coada-şoricelului în bolile aparatului digestiv, dureri de stomac, colici intestinale, diaree. Ajută la curăţarea sîngelui.

În anumite stări nervoase, în boli ale vezicii urinare, ceaiul de coada-şoricelului aduce ameliorări. Compresele cu acest ceai calmează tenurile înroşite şi iritate.

Coada-calului este şi ea o plantă cu vechime în medicina populară, dar pe care o găsim şi în compoziţia multor medicamente de ultimă generaţie.

E recomandată în bolile de plămîni şi de rinichi, infecţii renale şi urinare, arteroscleroză, hipertensiune, retenţie de apă, edeme, hiperaciditate gastrică, ulcer, diabet de tip II.

Oasele fracturate se sudează de două ori mai repede atunci cînd se administrează coada-calului, bogată în săruri de calciu şi magneziu. Din acelaşi motiv, este un remediu recomandat şi în osteoporoză.

Extern, ajută în hemoragii nazale, gingivite, eczeme, vînătăi, transpiraţia picioarelor, micoze, celulită.
Miracolele salviei
Salvia este cel mai mare inamic al bolii Alzheimer.

Ajută la păstrarea tinereţii celulelor, are efect antioxidant, previne atacurile de apoplexie, infarctul, reumatismul şi guta şi poate duce la ameliorarea paraliziilor.

Pulberea de salvie tratează boli ca astmul, rinita, sinuzita, bolile respiratorii.

Pentru indigestie şi balonare, se ia înainte de masă un sfert de linguriţă de pulbere de salvie.

Ciclu menstrual neregulat, foarte abundent sau dureros, sterilitatea feminină se tratează cu o jumătate de linguriţă de salvie.

Mai este recomandată în diaree, colită de fermentaţie, diabet de tip II, tumori pe tubul digestiv. Tinctura este folosită ca echilibrant nervos şi hormonal, stimulent al activităţii cerebrale şi al memoriei. Împotriva transpiraţiei excesive sau cu miros neplăcut, salvia e un adevărat deodorant cu administrare internă.

Vinul de salvie stimlează apetitul şi este un excelent profilactic pentru răceală şi gripă.

Din salvie se mai poate prepara un oţet special, elixir pentru nervi şi digestie. Folosit la masaj, ajută împotriva răcelii, a durerilor reumatice, a stărilor de oboseală fizică şi psihică.

Băile cu salvie conferă o stare de tonus psihic şi vioiciune, imprimă pielii un miros plăcut.

Ceaiul concentrat şi oţetul de salvie sînt foarte bune în tratarea amigdalitelor şi a bolilor de gît, iar sub formă de gargară, în cazul abceselor dentare, inflamaţiilor faringelui şi ale cavităţii bucale.

Dinţii frecaţi cu frunze de salvie devin albi şi strălucitori.

Salvia întăreşte părul cărunt şi îi închide culoarea.
Tătăneasa, remediu cancerigen
Tătăneasa este planta pe care o recomandau vindecătorii din vechime aproape pentru orice suferinţă.

Contra fracturilor, a durerilor de toate felurile, herniei, tătăneasa este şi azi o iarbă de leac extrem de preţuită.

Studiile făcute în ultimele decenii au confirmat în cea mai mare parte ceea ce se ştia din medicina populară despre tătăneasă. Principiile active ale plantei favorizează cicatrizarea şi regenerarea rapidă a pielii şi a mucoaselor, sudarea rapidă a fracturilor, remisia tumorilor maligne şi benigne, tătăneasa fiind unul dintre cele mai puternice remedii anticancerigene din plante.

Are efecte antiinflamatoare, antitumorale şi favorizează regenerarea ţesuturilor.

Pulberea, maceratul, decoctul, tinctura, extracul şi alifia sînt preparate naturiste cu efecte uimitoare în cancer, gastrită hiperacidă şi ulcer, negi, entorse, luxaţii, fracturi, răni pe col, hemoroizi, arsuri, răni vechi, boli venerice.

Infuzia din rădăcină se foloseşte ca antiinflamator şi astringent, în hemoragii la nivelul tubului digestiv, ulcer gastric sau diaree însoţită de sînge.

În cazul afecţiunilor pulmonare, în special a bronşitelor, pleureziilor şi a tuberculozei, e bun vinul de tătăneasă.

Tinctura este foarte eficientă la persoanele care suferă de reumatism sau artrite.

Pe membrele paralizate se recomandă aplicarea de frunze încălzite în apă caldă şi terciuite.

Astfel de prişniţe sînt utile în ulcere varicoase, reumatism, dureri de gît.

Acelaşi efect îl are şi alifia, care scoate şi bătăturile.
Cel mai dulce leac
Despre miere se ştie tot şi totuşi, zilnic se descoperă o nouă afecţiune în care acţionează cu efecte benefice.

Diferitele sortimente de miere ajută în terapii diferite.

Astfel, mierea de salcîm este calmant al tusei, antiseptic, tratează astenia, nevrozele, are proprietăţi antibacteriene.

Mierea de castan comestibil are acţiune antianemică, antimicrobiană şi remineralizantă, e bună pentru cei cu boli de stomac, intestinale, renale, osteoporoză.

Mierea de cruşin este laxativă.

Sortimentul de flori de cîmp are o puternică acţiune antimicrobiană.

Mierea de pajişte este considerată un antiseptic eficace în tratarea cistitelor, a reumatismului şi a infecţiilor intestinale.

Mierea de floarea-soarelui e adjuvant în bronşite şi boli de stomac.

Mierea de izmă este recomandată pentru afecţiunile intestinelor.

Mierea de levănţică e recomandată celor epuizaţi fizic şi nervos. Lecuieşte tusea şi durerile de gît.

Mierea de lavandă e bună în caz de boli la plămîni, migrene şi insomnii. Poate înlocui medicamentele vermifuge.

Mierea de măr este tonică şi antidiareică.

Mierea de mentă are proprietăţi analgezice, combate balonarea, e un foarte bun tonic şi antispastic, uşurează digestia.

Mierea de păducel este recomandată cardiacilor. Mierea de rapiţă se recomandă în tratamentul osteoporozei.

Mierea de rozmarin are efect în boli hepatice şi stres. Stimulează funcţiile intestinale şi digestia.

Mierea de tei e prescrisă în caz de afecţiuni ale sistemului nervos, insomnii, stări febrile, tuberculoză, dureri gastrice.

Mierea de trifoi e un bun expectorant.

Mierea de mană este puternic antibactericidă, are un procent redus de glucoză.

Mierea de conifere (brad, molid) e antiseptică şi antiinflamatoare, iar mierea de brad este utilă în bolile căilor respiratorii.Panacee din alte ţări
• Şi alte popoare se pot lăuda cu panacee naturiste.

Suedezii au bitterul suedez, care e, de fapt, o tinctură amară din plante.

Bolile care se tratează cu bitter sînt foarte multe: indigestie, balonare, dischinezie biliară, boli de piele, imunitate, guturai şi gripă, cistită şi infecţii urinare, tulburări menstruale, viermi intestinali, stări de greaţă, migrene, boli ale pancreasului, reumatism, boli inimă, arsuri, luxaţiile şi entorse.

Chinezii au multe remedii cu efecte universale.

Ceaiul verde protejează de stres şi cancer, stimulează memoria, previne accidentele cardio-vasculare şi sporeşte imunitatea.

Ginsengul este una dintre cele mai folosite plante din lume.

Chinezii îl numesc „Rădăcina vieţii“ şi îl recomandă în: cancere, diabet, digestie, tulburări de metabolism, ale aparatului respirator, infertilitate, tensiune oscilantă, infecţii tot felul şi ca energizant. Tibetanii beau lapte proaspăt muls în fiecare zi, leac pentru bolile de plămîni.

Consumă zilnic nuci şi stafide pentru că tonifică sistemul nervos, alină oboseala, durerile de cap, întăresc muşchiul inimii şi sistemul nervos.

Bulgarii sînt mîndri de iaurtul cu care tratează boli de la cele digestive şi pulmonare, la cele dermatologice.