Mircea Vanco,un tenor braşovean, pe scenele Europei

De când era mic şi-a dorit să cânte. A debutat la serbarea de sfârşit de an, la şase ani, cu “Trecea fanfara militară”, a lui Dan Spătaru, la Şcoala nr. 11, de pe strada Lămâiţei, unde locuieşte şi acum.
Părinţii lui Mircea Vanco, Petre, fost mecanic de locomotivă, l-a luat Dumnezeu lângă el, a vrut să-l vadă inginer, dar mama, Rozalia, care a lucrat o viaţă la ONT, a rămas discretă întotdeauna.
De la şcoala generală 11, s-a transferat la Şcoala de Muzică, a  terminat şcoala elementară, unde a început la clasa de flaut, instrument care i-a rămas prieten pe tot parcursul vieţii. Liceul l-a început la zi, la nr. 4 (Informatica de astăzi).

Un moment de cumpănă în viaţă

Viaţa i-a luat alt curs brusc, după ce tatăl său a fost condamnat la închisoare de comunişti. “Tata era mecanic pe Orient Expres. Unul dintre acari, bătrân, a uitat să aprindă felinarul, iar trenul a deraiat pe camp. Au fost mulţi răniţi şi câţiva morti. Tata a fost acuzat că trebuia să intuiască că este posibil să fie stins semnalul. A făcut zece ani de puşcărie. Şi acarul a fost închis. A murit după un an. M-a afectat foarte mult acest eveniment, care a avut loc în data de 1 octombrie 1966, între Crăciunel şi Bucerdea, lângă Teiuş. Din păcate, nici în ziua de azi, tata nu a fost reabilitat şi a plecat cu această supărare în mormânt. Aşa au fost vremurile. Ne-au confiscat casa, ne-au luat din casă…”, povesteşte Mircea.
În acest context, a trecut la seral. În paralel, a început cursurile de canto, la Şcoala Populară de Artă, cu profesorul Nicolae Bârsan, “un om deosebit şi ca om şi ca profesor”.

 1974, anul decisiv al carierei

“Cu Sandu Albiter mă ştiam de ceva vreme, eu apărând cu flautul în diverse spectacole şi trupe dinBraşov. Sandu mi-a propus să fac parte din “Grup 74”. Făceam repetiţii la Casa de Cultură  a Studenţilor de la Rectorat, în beci. Acolo am făcut primele spectacole”, spune Mircea. La acea vreme, Braşovul “colcăia” de talente: Titi Iancu, Adrian Ordean, Tiberiu Minea, Ţâcă – Dan Gheorghe, George Irimescu, Daniel Proca, Paul Panait, Heinz Golner şi alţii: “Am avut şansa să lucrez cu ei la momente diferite ale vieţii”.
Tot în acest an, la Sibiu, a avut parte de un vis împlinit: a debutat în jazz alaturi de Harry Tavitian şi Florin Gârbacea, percuţie, pe scena Festivalului de Jazz de la Sibiu. “Am cântat în jam-session, cu Johnny Răducanu, cu Mihai Berindei, tatăl saxofonistului Ştefan Berindei, cu Marius Pop”.  Reacţiile nu s-au lăsat aşteptate: a fost invitat la TVR, la emisiunea realizată de Catinca Ralea.
La acea vreme, jazz-ul nu era foarte popular, iar în 1975 s-a întâlnit cu un alt braşovean, Gheorghe Gheorghiu. Evident, de la jazz, următorul proiect a fost muzica folk. Au debutat împreună la începuturile  Cenaclului Flacăra, în “epoca” Mircea Florian, Anda Călugăreanu, Evandro Rossetti – un italian care făcea studiile în România, Doru Stănculescu, Mircea Vintilă, Dan Chebac sau Sorin Minghiat.

La Cenaclu a stat până în 1978, de unde a plecat la Serbările Scânteii Tineretului, unde erau Lucian Avramescu, Roşu şi Negru, Caramitru, George Mihăiţă sau Cristian Ţopescu şi Elena Cârstea. “În general, cei care plecau de la Flacăra, plecau la Avramescu. Era mai multă democraţie, Păunescu nu admitea nici un fel de frondă”, spune Mircea Vanco.

Totul a durat până în 1985, când a plecat din ţară

În 1982, Securitatea nu i-a mai permis să plece din ţară. Trei ani s-a luptat să primească avizul. “Norocul a fost că Elena Ceauşescu dorea, la acea vreme, să scape de liber profesionişti. Dar i-au pus şi o condiţie. Să renunţ la cetăţenie. Acum sunt cetăţean francez”.
“În Franţa, am făcut, timp de şase ani, de toate. Am supravieţuit. Şansa a apărut când când Disney Land Paris căuta artişti pentru deschiderea parcului de atracţii, în 1991. A fost o întâlnire teribilă. La prima audiţie, când mi s-a dat o partitură pentru a fi interpretată la prima vedere, am văzut în colţul din dreapta sus un  nume care mi se părea familiar: Vasile Şirli (compozitor). Auzisem de numele acesta, dar nu îl cunoşteam personal. După audiţie, care a fost o reuşită, am cunoscut persoana, care a devenit şeful meu direct, fiind directorul muzical de la Disney Land, post pe care îl ocupă şi astăzi. Între noi s-a instalat o relație de respect și prietenie, care există și în ziua de azi. În timp, pentru că ştiam opt limbi străine, am devenit asistentul acestuia, şi şi tineam legătura cu muzicienii veniţi din toate colţurile lumii”, povestește braşoveanul .

Pe marile scene

În 1993 s-a întâlnit cu Viorica Cortez, aceasta enorma artista a Operei Mondiale, moment de cotitură pentru dumul lui muzical.  “Am început să studies cu doamna Cortez şi cu prietena ei, Aneta Pavalache, o altă profesoară de excepţie. Aceste două mari doamne ale operei m-au determinat să merg pe acest drum, care niciodată nu a fost uşor. După nouă luni de cursuri intensive, am fost admis la un concurs la Opera din Nantes, unde am fost angajat doi ani, în corul Operei. Apoi, m-am prezentat la Opera Naţională din Paris, unde am fost finalistul concursului, tot pentru cor, Acolo am lucrat si studiat timp de şase ani. Au urmat ani de muncă, sperând să ies din cor, dar nu am reuşit, şi am continuat pe această cale: Opera din Geneva,Strasbourg, Luxemburg, Amsterdam, Valencia, Barcelona, Theatre de Champs Elisee, Montpellier, Bordeaux, Nancy, Capitole de Toulouse. Am cântat pe scenă cu Placido Domingo, Samuel Ramey, Monteserat Caballer, Leontina Văduva, Angela Gheorghiu, Marcelo Alvarez, Roberto Alaggnia“.

A rămas roman şi braşovean, chiar şi fără cetăţenie

Mircea Vanca face acum demersuri să-şi recapete cetăţenia română. “Pentru că am rămas român şi braşovean chiar şi fără cetăţenie. Practic, astfel este legalizată o situaţie de facto”. Mama lui, care are 85 de ani, fratele și nepotul, Mircea Florin, sunt motivele pentru care a revenit acasă, la Brașov.
Vorba poetului, Mircea a mărturisit că mai are “un singur dor”: să ofere un spectacol braşovenilor…