Biserica fortificata din Ungra

Ungra. mai demult Ugrona (în dialectul săsesc Galt, Gelt, în germană Galt, în maghiară Ugra, Szászugra) este o localitate în județul Brașov, Transilvania, România. Este reședința comunei Ungra. Ungra este situată în partea de nord a județului Brașov, la numai 9 km de orașul Rupea și circa 62 km distanță de municipiul Brașov. Ungra este așezată pe malul drept al Oltului, nu departe de confluența acestuia cu pâraiele Homorod și Valea Dăișoarei, la 3 km de drumul național 13, Brașov-Sighișoara, în zona denumită Țara Rupei sau Zona Rupea (Tinutul Cohalmului), dar cea mai exactă denumire din punct de vedere istoric pentru aceasta regiune este aceea de Scaunul Rupea.
 UNGRA este situată sub dealul Stajeii, care atinge o cotă de 589 metri, tocmai în dreptul ruinelor vechiului castru roman amintit mai sus. Bătrânii satului își amintesc de existența unei cronici care a fost ținută din cele mai vechi timpuri, de la înființarea comunei în jurul anilor 1100, de către sași, în care au fost consemnate în limba germană toate evenimentele care îi priveau pe locuitorii comunei, de etnie germană, română sau pe rromii care s-au stabilit la Ungra. Aceasta cronică a fost consultată de doua ori de către marele istoric Nicolae Iorga și citată mai apoi în lucrările sale de istorie a românilor. Cronica aceasta a fost vazută și de către alți locuitori ai satului. Din această cronică s-a aflat ca de-a lungul timpului (sec. XVI-XVII), noii veniți în sat, nu erau primiți direct in vatra satului, ci erau dirijați pe o vale situată la circa doi kilometri, numită și astăzi Valea Ungrișoarei, și numai ulterior, după ce făceau dovada bunei purtări, convingând mai marii satului că sunt harnici și cinstiți, dobândeau dreptul de a se stabili în perimetrul satului. Această cronică este valoroasă nu numai pentru istoria acestui sat, ci și pentru istoria Transilvaniei, relatând modul în care s-au format comunitățile sasești, românești și cele de rromi, felul in care au evoluat sub raport social, economic, relatează viața din trecut, obiceiurile și datinile străvechi, precum și istoria Bisericilor Evanghelice si Ortodoxe pe aceste meleaguri. Din păcate aceasta cronică a disparut după Revoluția din 1989, o dată cu exodul sașilor in Germania.
Din cronica mai sus amintită reiese că mulți dintre românii care s-au stabilit la Ungra (e.g. sec XIII-XVIII) provin din zonele de munte, și au fost în marea lor parte păstori. Aceștia au muncit la început averile sașilor, reușind ulterior să și cumpere anumite proprietați și să se stabilească pe o ulița a lor, numită și astăzi strada Românilor.
 Jakob incepu prima letrina a cronicii care avea sa adune la un loc toti oamenii si faptele lor din ordonata asezare a Galt-ului. Si poate ca nu va insemna zilnic doar viata satului sau ci si pe-a celorlalte comunitati inchegate in pamantul strain, a bisericii lor, a sarbatorilor pe care si le vor tine intocmai ca acasa, a nasterilor si a trecerilor. Va scrie pagina dupa pagina si va fi cea mai insemnata avere pe care o s-o lase urmasilor lui cu acelasi gand de a o duce departe pana la finele lumii. Ce nu stia Jakob e ca va veni mai intai sfarsitul cronicii si nu al lumii, iar paginile sale se vor intoarce acolo de unde cu aproape zece secole venisera primii viitori sasi.
In secolul al XIII-lea cand trebuie sa fi fost construita biserica ce-l are ca patron pe Sf. Andrei planul ei urma traditia bazilicala: cor dreptunghiular cu absida semicirculara, o nava centrala flancata de doua colaterale si un turn clopotnita deasupra intrarii de pe latura vestica. Din aceasta configuratie nu i-au mai ramas decat nava centrala luminata de ferestre cu ancadrament rectangular si portalul de vest cu o ampla ambrazura cu opt retrageri. La ridicarea bazilicii s-au folosit ca material de constructie spolii de la fostul castru roman Pons Vetus aflat in apropiere. In urma invaziei tatare de la 1658 nu s-au pierdut doar vieti omenesti ci si cele doua colaterale ale bisericii. In zidul exterior actual se citesc urmele arcadelor care desparteau nava centrala de cele laterale. Nava centrala este in prezent tavanita, iar corul mai scund decat nava are o bolta cu penetratii. Peretilor laterali le sunt adosate balcoane de lemn care fac posibil accesul la orga si mai ales la vechiul altar din secolul al XVII-lea care a fost amplasat pe latura nordica. Acesta reprezinta Rastignirea si este insotit de inscriptia Veritas Domini manet in aesterum (Adevarul Domnului ramane in eternitate). Peretele sudic, la confluenta navei cu corul este penetrat de o intrare. Turnul-clopotnita avariat de puternicele cutremure din prima jumatatea a secolului al XIX-lea a fost demolat catre mijlocul aceluiasi secol, insa a fost prezervat parterul a carui deschidere era marcata de vechiul portal romanic. Acoperisul intregii bisercii este in patru ape.
Incinta ce inconjoara biserica are o forma poligonala ale carei ziduri sunt sprijinite de contraforturi. A fost ridicata in secolul al XVI-lea. Partea superioara a zidului are un acoperis cu panta orientata catre exterior spre deosebire de bastionul aflat pe traseul zidului la sud-vest si al carui acoperis are caderea catre interior. In diagonala, la nord-est, se vad ruinele unui turn asemanator. Intrarea in incinta se face pe sub turnul portii amplasat la sud-est prevazut cu galerie de lemn iesita in consola.