Biserica fortificata de la Maierus

Biserica fortificata de la Maierus

Fusese oare Villa Nucum locul pe care cavalerii teutoni il alesesera intre celelalte din Tara Barsei pentru a ridica cetate? Asa parea sa indice chiar si simpla pozitie a Nussbachului. Cu toate ca nu reusea sa gaseasca niciun document ori dovada a trecerii cavalerilor albi pe acolo ceea ce stia si observase despre venirea si asezarea credinciosilor razboinici in lina depresiune de la nord de munti il facea sa fie aproape convins ca satul lui fusese loc binevoitor. Poate ca lipsa unor incinte ample ca la Feldioara sau Codlea era tocmai dovada ca preatimpuriu expulzatii cavaleri dadusera ascultare Diplomei de donatie emise de cancelaria Regelui Andrei al II-lea si care le ingaduise sa-si construiasca doar cetati de lemn. Astfel rezona cronicarul Johannis in ziua in care, fara sa isi dea macar seama sau sa simta fumul gros ce ajunsese in chitimia din catul al treilea al clopotnitei, se pornise mare foc ce cuprinse si facu una cu pamantul biserica. Era anul in care focul devastase si puternica cetate a Rasnovului si anul in care tesatorii de in brasoveni isi adaptau armelor de foc bastionul.


După ce fortele crestine implicate în cruciade au fost învinse, ordinul a fost nevoit să se retragă, și căutând un alt loc de asezare s-a mutat în Țara Bârsei din Transilvania, în 1211, pentru a ajuta la apărarea contra invaziei cumane si pecenege si să întărească pozitia bisericii catolice într-o zonă în care majoritatea populației locale românesti era ortodoxă.  Asezarea lor a fost posibilă în urma diplomei de donatie a regelui Andrei al II-lea al Ungariei, emisă în acelasi an.

Bula papală de aprobare a acestui transfer de suzeranitate a reprodus actul de mai sus dar totodată a adăugat câteva rânduri din care rezultă că terenul era deja populat la data donației de o populație alta decât cea a cavalerilor . Și arheologia confirmă preexistența unei populații locale
Motivele de așezare a cavalerilor teutoni în Țara Bârsei includeau nu numai convertirea românilor la catolicism ci și exploatarea minelor de aur și de argint din Transilvania.

Scutul cavalerilor teutoni

Ordinul Cavalerilor Teutoni a construit în Țara Bârsei numeroase cetăți de lemn fortificate (în cei 14 ani de ședere), cu sprijinul localnicilor, cum sunt cele de la Feldioara, Cetatea Neagră, Cetatea Crucii. De asemenea, a colonizat un număr însemnat de țărani și meșteșugari în principal germani, care le asigurau hrana și produsele meșteșugărești necesare. Aceștia au fost denumiți în timp sași și s-au așezat printre populația autohtonă, formată în cea mai mare parte din români și mai apoi din slavi și probabil pecenegi. Primele localități înființate sau puternic dezvoltate de către noii veniți au fost Feldioara, Brașov, Codlea, Râșnov și Prejmer.
Între timp, între 1217 ș1 1221 au participat și la Cruciada a V-a din Egipt ,
După ce au câștigat câteva lupte împotriva cumanilor (Kipchaqs) care controlau zonele învecinate Transilvaniei, se pare că au primit terenuri adiționale in zone pe care Ungaria nu le controla și chiar și un accept de a construi castele de piatră. Dar, ambițiile și activitățile militare ale teutonilor în zonă s-au încheiat brusc în 1225 ,
Devenind din ce în ce mai puternic, ordinul a început să-și extindă autoritatea și dincolo de munții de graniță, construind fortificații la Tabla Buții (Pasul Buzău) și la Podul Dâmboviței (după pasul Bran). Către 1225, cavalerii teutoni au început să se desolidarizeze de regele maghiar, punând teritoriul stăpânit de ei sub autoritatea Papei. Acest lucru a fost favorizat și de legăturile Ordinului cu Papalitatea (era socotit egalul Ordinului templierilor și Ordinului ospitalierilor) și în special de legăturile marelui maestru al ordinului, Hermann von Salza, cu împăratul romano-german Frederic al II-lea și cu Papa Honoriu al III-lea. Drept urmare, în 1225, regele a purtat o luptă hotărâtoare împotriva ordinului, învingându-l și expulzându-l din Țara Bârsei.
Sasii colonizați de teutoni au rămas în continuare în Țara Bârsei, sub ascultarea unui conte numit de rege.

Asezarea de la Maierus nu apare in documentele transilvane mai devreme de anul 1377. Despre biserica sa, construita probabil in secolul al XIV-lea sau al XV-lea se stie ca a fost complet transformata dupa un puternic incendiu ce a devastat-o in anul 1537. Elementele de plastica arhitecturala care se mai pastreaza confirma stilul gotic tarziu pe care l-a avut initial biserica. Actuala constructie este o biserica sala cu cor pentagonal si turn-clopotnita pe vest. La exterior corul si nava nu au o invelitoare comuna. Corului i-a fost adosata pe latura nordica o sacristie, in perioada de dupa incendiu. Nava este sprijinita inafara de contraforturi, asemenea corului, si are ferestrele inalte, si inguste incheiate semicular. Pe latura sudica a rezistat schimbarilor portalul gotic in arc frant cu patru retrageri, in schimb intrarea de pe latura opusa este simpla, rectangulara. Masivul turn-clopotnita cu ceas are baza intarita si putin evazata sustinuta la randu-i de contraforturi. Intrarea este marcata de un corp usor decrosat fata de planul parterului masiv. Cele patru colturi sunt marcate de bosaje, iar un acoperis trapezoidal face trecerea de la acesta baza spre turnul propriu-zis, cu un nivel fara deschideri largi, urmat de unul cu ferestre geminate profilate semicircular. Deasupra acestora, pe toate cele patru fete ale turnului sunt amplasate cadrane de ceas. Actualul ceas instalat in 1929 a inlocuit unul mai vechi, probabil din secolul al XVIII-lea, cu mecanism de lemn. Acest nivel se termina la randu-i cu un acoperis trapezoidal incununat de o luneta.

Biserica a fost inconjurata la inceputul secolului al XVI-lea de o fortificatie simpla ale carei ziduri atingeau aproape 7 metri inaltime strapuns in partea superioara de metereze si machiculi. Se mai vad inca urmele fostului drum de straja.