Cercul Militar Brasov, asta ar fii titulatura oficiala inscrisa si pe intrarea laterala “Casei Armatei”, asa o stiu asa o sa o tin minte,nu esti brasovean daca ii spui altfel. Prin masivitatea ei,impune respect, dar parca iti da un sentiment de siguranta, sa o vezi acolo de straja la ceea ce toti brasovenii considera afii “kilometrul 0” al Brasovului, aici la “Livada Postei”se intretaie si se intrepatrund toate liniile Rat Brasov, de aici se pleaca spre Poiana Brasov. O sa ma intrebati care posta si mai ales care livada , dar asta e o alta poveste frumoasa a Brasovului, si o sa o spun alta data. Sa ne intoarcem la “santinela” kilometrului 0, si anume Casa Armatei. Unii o cunosc de la vreo nunta ,in paranteza fie spus aici sunt citeva sali care se inchiriaza pentru asemenea evenimente fericite, dar eu am avut ocazia si norocul sa intru prima oara in Casa Armatei dus de minuta la primul meu concert,era un recital al Orchestrei de camera al Filarmonicii Gheorghe Dima din Brasov. Mai imi aduc aminte si acum ce facea maestrul cu contrabasul,pina atunci nici nu visam ce instrument complex poate fii acest gigant al orchestrei.
Casa Armatei
Casa Armatei
Ce pot sa spun despre constructia cladirii? Stiu ca a fost construita dupa planurile arhitectului Constantin Iotzu, placa de temelie fiind asezata in 4 decembrie 1938, in vremuri tulburi pe plan local si european, mai exact tara trecuse prin ceea ce cunoastem azi ca “rebeliunea legionara”,iar in Germania avusese loc la 9 Noiembrie ceea ce s-a numit “Noaptea de cristal”-inceputul pogromului impotriva evreilor.Atunci a inceput aventura acestei constructii masive conceputa de arhitectul Constantin Iotzu in stilul neoromanesc. Arhitectura neoromaneasca reprezinta, alaturi de dezvoltari similare in muzica, literatura, arte plastice, una dintre dimensiunile cristalizarii unei culturi nationale moderne. Desi a urmat si s-a definit prin confruntarea cu prima etapa de modernizare (caracterizata prin importul cvasi-concomitent de modele clasiciste, neogotice si neomedievalizante, eclectice, de factura Arta 1900), expresia cautarilor identitare nu a luat initial forma unei crize, a unei reale contestari a acestor importuri. Ea a reprezentat pina la primul razboi mondial un alt aspect al modernizarii arhitecturii romanesti. Ideile care au ghidat aceste cautari stilistice, incadrabile ca program ideologic in trama general europeana a cautarilor similare din arhitectura ultimei jumatati a secolului 19, au fost sustinute pina la cel de al doilea razboi mondial de principala publicatie de specialitate, revista Arhitectura (fondata in 1906). In acelasi timp, constientizarea valorii arhitecturii nationale si trezirea interesului pentru patrimoniul istoric s-au tradus si in organizarea sistemului intitutional de monitorizare si protectie a acestuia: 1909 s-a infiintat Comisiunea Monumentelor Istorice, in care au activat, de-a lungul timpului, mari personalitati ale culturii si arhitecturii romanesti. Arhitectura neoromaneasca, mai degraba o miscare programatica decit un stil unitar, a inceput sa se dezvolte inca din ultimul deceniu al secolului 19 si a dominat primele doua decenii ale secolului 20, luind locul eclectismului in preferintele oficiale; s-a aplicat indeosebi tipurilor de cladiri ale structurilor administratiei locale (administratii financiare, primarii, vami, etc.), constructiilor din investitii publice (locuinte ieftine, scoli rurale, muzee, facultati, biserici - mai ales catedralele ortodoxe construite in Ardeal dupa 1918), dar a fost preluata si de locuintele luxuoase (vile si chiar imobile de raport) si de unele constructii monumentale private (banci).
Casa Armatei
Casa Armatei
Repertoriul formal traditional utilizat pentru a crea un stil national, foarte divers si amalgamat, este folosit in opera diferitilor autori conform propriilor selectii, intr-o anume relatie cu tipul de program si de tipul de sintaxa. De aceea apar si mari diferente intre stilurile individuale ale diversilor arhitecti. In general, s-a incercat valorificarea unor elemente structurale si decorative preluate din arhitectura vernaculara romaneasca (stilpi si parapeti de lemn, prispe, troite), dar si balcanica (bovindouri cu console de lemn, geamlicuri) si chiar mediteraneeana (logii, pergole), din arhitectura bisericeasca moldoveneasca si munteneasca (tipuri de acoperisuri, paramenti de zidarie, usi de lemn, briuri, ancadramente, medalioane de ceramica), din arhitectura brincoveneasca (alternanta de zidarie simpla cu ancadramente, parapeti, intarsii decorative specifice din piatra), etc., precum si a unor teme compozitionale selectate din arhitectura zonala, care devin elemente de compozitie specifice (tema culei-turn, tema foisorului, tema casei populare cu parter suprainaltat, etc.). Acestea au fost puse in opera atit la scara lor originala cit si la scari monumentale, daca tipul de cladire o cerea. Sintaxa care administreaza compozitiile este, in general, academista pentru cladirile monumentale, de factura traditional bizantina (originara sau traditional romaneasca) pentru cladirile de cult si foarte libera, organica, creatoare de pitoresc pentru cladirile de mai mica anvergura. Selectia elementelor specifice este rar facuta in sensul unei puritati stilistice, de obicei ele sint folosite sincretic, adesea chiar impletite cu elemente decorative sau structurale de factura clasica, neogotica, neomedievala, de factura Arta 1900, ceea ce face uneori dificila incadrarea stilistica. De aceea, se poate considera ca demersul sintactic este, in general, de factura eclectica, iar imaginea generala a acestei dezvoltari stilistice este sincretica si pitoreasca in acelasi timp.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu