TEATRUL SICA ALEXANDRESCU

Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov funcționează din 1946, are o sală mare de 750 de locuri și un repertoriu construit în jurul lui Caragiale.

Teatrul "Sică Alexandrescu"




 

Teatrul "Sică Alexandrescu" din Brașov se află în Piața Teatrului nr.1 și a fost inaugurat în 1946. La început se numea Teatrul de Stat și a funcționat în clădirea actuală din 1959. În 1968, regizorul Sică Alexandrescu, director al teatrului, reușește să obțină ca teatrul să se numească Teatrul Dramatic. Din 1994, în amintirea celebrului regizor și director al instituției, teatrul preia numele acestuia și se numește Sică Alexandrescu.


 

Sala mare a Teatrului "Sică Alexandrescu" din Brașov are o capacitate de 750 de locuri, iar sala mică o capacitate de 60 de locuri, insuficiente pentru numărul mare al iubitorilor de teatru. Repertoriul teatrului cuprinde peste 360 de premiere prezentate publicului în cei peste 60 de ani de existență. Pe scena teatrului s-au jucat piese, de la tragediile și comediile antice grecești până la spectacolele de avangardă, toate tipurile de creație dramatică românească și universală. Astfel aici s-au pus în scenă piesele lui Shakespeare, Lope de Vega, Molière, Arthur Miller sau Jean Anouilh dar și piesele lui Alecsandri, Caragiale, George Ciprian, Marin Sorescu, Aurel Baranga sau D.R.Popescu, pentru a numi numai câțiva dintre celebrii autori ai pieselor de teatru jucate aici.

Teatrul "Sică Alexandrescu" din Brașov, pe lângă cele cca.8 premiere anuale, a desfășurat și o susținută activitate de promovare a teatrului românesc. Este inițiatorul Festivalului de Dramaturgie Contemporană, ajuns la a XXII-a ediție, dar găzduiește și alte festivaluri, evenimente artistice, reuniuni și conferințe naționale sau internaționale.
 

Cu un colectiv de actori extraordinari, dintre care-l amintim numai pe Mircea Andreescu, laureat al Galei UNITER 2010, teatrul a adus multă bucurie în inimile spectatorilor brașoveni și a contribuit substanțial la dezvoltarea culturală a Brașovului. Astăzi numele său este sinonim cu cel al Artei pentru toți cei care au intrat măcar o dată în Teatrul "Sică Alexandrescu" din Brașov

SICA ALEXANDRESCU
Se născuse la 15 august 1896, în București. Marea suită de actori pe care îi distribuise în creații memorabile, de la opera caragialiană la Gogol, Goldoni, Molière, Camil Petrescu sau la piese de dramaturgi români contemporani pe care le montase în spectacole admirabile, nu se retrăsese cu totul. Alexandru Giugaru era doar cu un an mai tânăr decât Sică Alexandrescu, George Calboreanu se născuse în același an, 1896 (la 5 ianuarie), ca să nu mai vorbim de Radu Beligan sau de Carmen Stănescu, aflați în plină maturitate artistică. Birlic, actorul adus de Sică Alexandrescu la București, lansat și susținut cu entuziasm, părăsise această lume cu trei ani și jumătate înainte (14 februarie 1970). Fiu al unui actor al Teatrului

Național din București, Sică Alexandrescu crescuse în perioada emancipării regiei de teatru, devenită dintr-un apendice funcțional al jocului actoricesc, rezumată la câteva indicații, creație teatrală care presupunea concepție, rigoare, exercitare a fanteziei, lucru îndelung cu actorul. Era perioada în care Nottara, Davila și mai ales Paul Gusty, ultimul, veritabil creator de școală, confereau spectacolelor dimensiuni creatoare care ieșeau din tiparele rigide, moștenite din veacul al XIX-lea.

 

Sică Alexandrescu și-a început cariera la Teatrul Național din Cluj. Nimic notabil la început, în afară de înclinația către opera caragialiană, pe care avea să o valorifice în anii de la mijlocului secolului ca nimeni altul, în montări neîntrecute, devenite tot atât de populare ca și textele dramatice respective. În 1928 montase pe o scenă dintr-o grădină „D’ale carnavalului”. Devenise însă repede un bun regizor de farse în genul bulevardier, de divertisment în gustul epocii, în fond, adaptări moderne ale tradiției vodevilului. Prelucra, dramatiza, regiza cu îndemânare și cu imediat succes la public. Dar acorda constant atenție dramaturgiei românești, fiind foarte receptiv la piesele autorilor debutanți sau abia lansați.
 

Pusese în scenă, în 1928, „Panțarola” de Tudor Mușatescu, avea să monteze „Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian. Căuta actori cu care să poată realiza performanțe teatrale. Pe Grigore Vasiliu îl făcuse să devină Birlic la Teatrul Vesel pe care îl conducea împreună cu Tudor Mușatescu. Piesa „Birlic”, pusă în scenă în 1934, o prelucrare după Arnold și Bach făcută de Tudor Mușatescu împreună cu Sică Alexandrescu, mai exact o localizare în care fuseseră introduse adorabile mușatisme, de cert efect lângă situațiile comice, îi aduce actorului nu numai numele, ci și celebritatea. „Birlic” a fost un succes de durată în anii dinaintea războiului.
Dacă ar trebui să facem considerații de psihologia creației, este evident că montările clasice ale regizorului cu

comediile lui Caragiale și cu adaptări scenice după proza scriitorului – de fapt succesiunea lor pe scena Naționalului bucureștean și succesul constant timp de aproape două decenii – au fost rodul unei serioase pregătiri prealabile. Nu atât datele premierelor sunt cele care conduc la o asemenea concluzie, cât unitatea evidentă a concepției regizorale, organicitatea ei, siguranța extraordinară a construcției de ansamblu, în care nici cel mai mic amănunt nu trădează vreo ezitare sau vreun experiment, verificabil ulterior, pe parcursul mersului spectacolului și în funcție de reacția publicului.

Marea operă regizorală a lui Sică Alexandrescu a început în stagiunea 1948–1949. La 17 septembrie 1948, afișul Teatrului Național din București anunța premiera cu „O scrisoare pierdută”, în distribuția: Marcel Anghelescu (Ghiță Pristanda),

Costache Antoniu (Cetățeanul turmentat), Niki Atanasiu (Nae Cațavencu), Radu Beligan (Agamiță Dandanache), Nicolae Brancomir (Iordache Brânzovenescu), Alecandru Critico (Ștefan Tipătescu), Ion Finteșteanu (Tache Frafuridi), Ion Ulmeni (Zaharia Trahanache), Eugenia Zaharia (Zoe Trahanache). Scenografia și costumele erau realizate de W. Siegfried. Alexandru Giugaru avea să apară mai târziu în Trahanache, la premiera din 22 iunie 1956, când rolul lui Tipătescu era jucat de Constantin Bărbulescu iar rolul lui Zoe era deținut de Cella Dima și Elvira Godeanu.

După un an, în 18 septembrie 1949, se reprezenta în premieră „O seară la Union”, adaptare scenică de Sică Alexandrescu, care îi distribuia pe Costache Antoniu, Aristizza Romanescu, Eugenia Popovici, Tanți Soviani, Ion Vova, Mircea Constantinescu, Marga Boureanu, Ion Finteșteanu, Birlic ș.a., mulți dintre ei în travesti. Birlic era, de exemplu, O duduie. După 13 ani, în 1962 (la semicentenarul morții lui Caragiale), când Sică Alexandrescu avea să reia „O scrisoare pierdută” (cu Carmen Stănescu în Zoe) și „O noapte furtunoasă”, îl distribuia pe Birlic în rolul Coanei Efimița din „Conu’ Leonida față cu reacțiunea”. Partener îi era Alexandru Giugaru.

În prima parte a anului 1951 (25 aprilie), iese la rampă „D’ale carnavalului”: Marcel Anghelescu (Iordache), Niki Atanasiu (Nae Girimea), Radu Beligan (Catindatul), Cella Dima (Didina Mazu), Carmen Stănescu și Maria Voluntaru (Mița Baston), Grigore Vasiliu-Birlic (Crăcănel), I. Horațiu (Un ipistat), Maria Grecescu (O mască). După nici 10 luni, în 4 februarie 1952, „O noapte furtunoasă”, cu distribuția: Marcel Anghelescu (Nae Ipingescu), Alexandru Giugaru (Jupân Dumitrache), Silvia Dumitrescu (Veta), Eugenia Popovici (Zița), Radu Beligan ( Rică Venturiano), Niki Atanasiu (Chiriac), Ion Ciprian și Constantin Dinescu (Spiridon). După mai puțin de o lună, „Momente”, dramatizare de Sică Alexandrescu, muzică de scenă de Emil Bobescu, aducându-i la rampă pe Marcel Anghelescu, Radu Beligan, Mircea Demetriad, Alexandru Diaconescu, Cella Dima, Ion Finteșteanu, Al. Giugaru, Niculescu-Buzău, Birlic.

După succesul uriaș reportat cu „Revizorul” de Gogol în turneul de la Moscova, din 1956 (premiera Naționalului fusese la 1 iulie 1952, cu Radu Beligan în Hlestakov și Alexandru Giugaru în rolul Primarului), Sică Alexandrescu montează „Bădăranii” de Goldoni, spectacol antologic al Teatrului Național din București, jucat cu un succes extraordinar și la Veneția, cu ocazia aniversării a 250 de ani de la nașterea lui Goldoni, în 1957. Montarea românească a uimit prin fidelitatea viziunii regizorale față de universul goldonian și prin performanțele actoricești, greu egalabile. Presa italiană scria în termeni superlativi despre „surprinzătoarea” trupă bucureșteană care încântase prin proprietatea limbajului scenic, prin expresivitatea caracterologică a personajelor, devenite o dată în plus memorabile, și nu în ultimul rând prin stilul

și plasticitatea montării, cum de altfel se întâmplase și cu „Revizorul”, ovaționat și considerat un adevărat triumf la Moscova. „Bădăranii” este, cum am spune noi astăzi, un spectacol de autor, traducerea și regia artistică aparținând lui Sică Alexandrescu. Cu o distribuție de zile mari, din care fac parte Alexandru Giugaru, George Calboreanu, Grigore Vasiliu-Birlic, Marcel Anghelescu, Radu Beligan, Tanți Cocea, Cella Dima, Eugenia Popovici, Silvia Dumitrescu-Timică, Niky Atanasiu, spectacolul a fost înregistrat apoi la Radio (data difuzării în premieră: 5 ianuarie 1958) și la Televiziune (1960).

 

Pe lângă spectacolele Caragiale, „Revizorul” și „Bădăranii” sunt veritabile capodopere de artă interpretativă, rămase din fericire în memoria benzii de magnetofon. „Revizorul”, cu textul tradus și adaptat de regizor, a fost difuzat în premieră la Radio, la 3 martie 1953, cu distribuția de pe scena Naționalului.

Aceste date ar fi suficiente pentru a evoca figura unuia dintre cei mai importanți oameni de teatru români. Pentru a întregi portretul marelui regizor, trebuie totuși amintite măcar câteva dintre celelalte spectacole montate cu succes de Sică Alexandrescu: „Doctor fără voie” (1955) și „Bolnavul închipuit” (1962) de Molière, „Bălcescu” de Camil Petrescu (1949) „Fata fără zestre” de Ostrovski (1954), „Regele Lear” de W. Shakespeare (1955), cu Gh. Storin în rolul titular și Birlic în rolul Bufonului.

Cum ajungeți la teatru și când se joacă

Adresa e Piața Teatrului nr. 1, în centrul orașului, la câțiva pași de Piața Sfatului. Repertoriul se schimbă lunar, cu aproximativ opt premiere pe an, iar biletele pentru premieră se ocupă devreme — mai ales la sala mare.

• Sala mare: 750 de locuri, pentru premiere și pentru spectacolele cu public numeros.
• Sala mică: 60 de locuri, potrivită pentru un spectacol intim și mai ușor de prins într-o seară de week-end.
• Repertoriul pornește de la Caragiale și Shakespeare și ajunge la dramaturgie contemporană românească.
• Teatrul e inițiatorul Festivalului de Dramaturgie Contemporană, care se ține aici de peste douăzeci de ediții.

Ce am notat după ce am văzut mai multe spectacole

Am fost de patru ori, în două stagiuni diferite, și lucrul care m-a surprins a fost cât de bine se văd, la fața locului, lucruri pe care le știam doar din fișiere. Colectivul e cel care contează cel mai mult, iar asta se vede în distribuții, nu în afiș. Din colectivul teatrului a făcut parte Mircea Andreescu, laureat al Galei UNITER în 2010, iar distribuțiile de azi moștenesc aceeași școală de comedie pe care o puteți vedea cel mai bine în repertoriul lui Caragiale.

Am scris separat despre clădirile care pot fi văzute în aceeași ziua cu o oprire la teatru: Biserica Neagră, biserica Sfântul Bartolomeu, Muzeul de Etnografie și istoria orașului. Eu aș face Piața Sfatului dimineața, teatrul seara, și e un program care se închide fără sprint. Restul traseelor verificate le-am strâns în categoria Turism, iar pentru partea de istorie, în Istorie.

O notă de teren, pentru cei care vin cu copii: sala mică, de 60 de locuri, e cea potrivită pentru un spectacol mai intim, și întotdeauna e mai ușor de găsit un loc liber acolo decât în sala mare. Fiind la numărul 1, la intrarea în Piața Teatrului e loc de așteptat cu blocat, dacă se termină ceva devreme.

Pentru date verificabile despre regizor, am folosit articolul de pe Wikipedia despre Sică Alexandrescu, unde sunt trecute anii și titlurile montate. Eu vă recomand să nu vă bazați doar pe textul de mai sus pentru asta: eu am notat ce am văzut pe scena brașoveană, datele le-am verificat separat, așa cum e corect să procedeze oricine.